joi, 28 martie, 2024

Pretul energiei pe piata spot din Romania va fi cel mai mic din regiune

Distribuie:

Publicat:

Preţul energiei pe piaţa spot din România cu livrare marţi are o medie de 34,78 euro pe MWh şi este cel mai mic dintre ţările cu care România este cuplată, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier OPCOM, potrivit agerpres.ro.

În Ungaria, preţul este de 40,04 euro pe MWh, iar în Slovacia şi Cehia – 39,41 euro pe MWh.

Mai mult, în România, preţul în timpul orelor de noapte coboară la 10 euro pe MWh.

În lei, preţul mediu cu livrare marţi este de 200 de lei pe MWh, în scădere faţă de 209 lei, cât a fost luni.

Aceasta în contextul în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare privind precipitaţii moderate cantitativ, sub formă de ploaie şi lapoviţă, pentru luni şi marţi. Totodată, ANM estimează şi intensificarea vântului, în special în regiunile sudice şi sud-estice, unde sunt concentrate cele mai multe parcuri eoliene din România.

Astfel că traderii mizează pentru marţi pe o producţie mare de energie hidro şi eoliană în România, care sunt cele mai ieftine surse.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img