joi, 28 martie, 2024

Primarul comunei vasluiene Pogana si-a pus capat zilelor . Acesta se afla internat intr-o clinica privata

Distribuie:

Publicat:

Cristian Spiridon, primarul comunei vasluiene Pogana, si-a pus capat zilelor, vineri, 17 septembrie, intr-o clinica privata de psihiatrie din judetul Alba, acolo unde bietul om se trata de o severa depresie care il afecta de o perioada de timp dupa ce a primit un diagnostic medical la care nu se astepta . Ajuns primar in anul 2020 dupa votul cetatenilor carora le-a promis ca va retransforma comuna, edilul si-a pus capat zilelor prin spanzurare cu un cablu .

Comuna are in derulare proiecte in valoare de peste cinci milioane de euro .

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări pentru a se stabili condițiile exacte în care s-a produs decesul. Din primele verificări, nu sunt suspiciuni, fiind vorba de un suicid”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Zeci de mesaje au postat pe pagina de socializare a fostului edil : 

"Sunt în stare de șoc și nu pot să cred !!!
Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au îndrăgit și respectat !
Mare pierdere pentru familie in primul rand ,dar și pentru comuna noastră ! Păcat !!! Dumnezeu să te ierte ! Drum bun către îngeri !!! " posteaza o ruda

"Ce veste trista !!! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace in împărăția Sa. " scrie Angela

" nu pot să cred…Dumnezeu să te ierte, Cristi! Condoleanțe familiei…offffff " scrie Bogdan

"Dumnezeu să te odihnească în pace ,prieten drag !!!Condoleante familiei greu încercate" scrie Lucretia

"Drum lin în lumină,CRISTIAN!
Îl rog pe Dumnezeul Meu să-ți odihnească sufletul în pace și în lumină! " scrie sorin

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img