miercuri, 24 aprilie, 2024

Producătorul francez de pneuri Michelin, prezent şi pe piaţa din România, are de gând să elimine 614 de locuri de muncă

Distribuie:

Publicat:

Producătorul francez de pneuri Michelin, prezent şi pe piaţa din România, are de gând să elimine 614 de locuri de muncă în Franţa pe parcursul anului următor, iar majoritatea (469 de posturi) vor fi eliminate la sediul central al companiei de la Clermont-Ferrand, informează AFP citând un document intern trimis sindicatelor.

În cadrul acestor restructurări, Michelin mizează pe 339 de ieşiri la pensie şi 193 de posturi care vor fi disponibile pentru mobilitate externă. În paralel, compania are de gând să înfiinţeze anul viitor 322 de noi posturi în Franţa, conform agerpres.
Grupul Michelin, care numără 123.000 de salariaţi la nivel mondial dintre care 17.000 în Franţa, a anunţat la începutul acestui an trei valuri de plecări în cadrul unui "plan de simplificare şi competitivitate", avansând cifra de 2.300 de posturi care ar urma să fie eliminate până în 2023. La finele lunii martie, Michelin a informat că a ajuns la un acord pentru eliminarea a 531 de posturi în 2021, în primul an al planului de restructurare.

"Observăm o anumită dinamică, cu o creştere a numărului de plecări pentru 2022 şi un prim bilanţ al dialogului cu echipele de salariaţi extrem de satisfăcător, în linie cu ceea ce voiam să facem", a declarat directorul de personal de la Michelin France, Pierre-Alexandre Anstett.

"Rămânem prudenţi şi vigilenţi cu privire la modalitatea în care acest plan este detaliat şi angajamentul companiei cu privire la voluntariat", a reacţionat Jose Tarantini, delegat sindical pentru CFE-CGC. La rândul său, Laurent Bador (CFDT) s-a declarat mai degrabă surprins de aceste cifre, "este păcat că o mare companie cum este Michelin nu poate comunica o cifră clară în avans. Vom ajunge la 2.300? Aceasta este întrebarea".

Directorul de personal Pierre-Alexandre Anstett a precizat că cifra de 2.300 de posturi nu este un obiectiv care trebuie atins ci un plafon şi a adăugat că Michelin nu are în prezent niciun plan care să vizeze închiderea unei uzine.

Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România aproape 3.000 de angajaţi, trei uzine – două la Zalău şi una la Floreşti – şi o reţea comercială. Începând cu anul 2005, România a devenit centru regional pentru operaţiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img