marți, 19 martie, 2024

Producatorii de vaccinuri, din nou in atentia investitorilor romani la bursa (analiza XTB)

Distribuie:

Publicat:

Atenţia investitorilor a revenit în sectorul farmaceutic, aceştia urmărind modul în care evoluează cercetările legate de vaccinuri, pe măsură ce situaţia continuă să se deterioreze, în pofida sosirii sezonului cald, arată o analiză realizată de firma de brokeraj XTB România.

"Investitorii tind să plaseze pe plan secund informaţiile legate de accelerarea ritmului de creştere a numărului de cazuri la nivel internaţional. Aceştia s-au concentrat asupra semnalelor de redresarea a economiei aduse de datele macroeconomice. Pe măsură ce situaţia continuă să se deterioreze, în pofida sosirii sezonului cald, iar autorităţile din anumite ţări au în vedere noi măsuri restrictive, speranţa pieţelor se mută către un alt factor definitoriu: un vaccin", arată analiza XTB România, conform agerpres.ro.

Astfel, atenţia investitorilor a revenit în sectorul farmaceutic, aceştia urmărind modul în care evoluează cercetările legate de vaccinuri, se arată într-o analiză a XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi companie de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

Reprezentanţii firmei de brokeraj susţin că evaluarea progresului în privinţa unui vaccin nu este uşoară, în prezent numărul de produse în cercetare şi viteza de lucru fiind fără precedent. Se poate nota că în faza III de testare se află în prezent un produs al unei companii din China, şi un altul al asocierii Oxford – AstraZeneca. În această etapă, este testată eficacitatea medicamentului, după confirmarea siguranţei formulei de către primele două etape.

"Speranţele au fost ridicate şi pentru varianta firmei americane Moderna, testul la scară largă urmând să înceapă luna aceasta. Informaţii recente (preluate de Bloomberg) arată însă că o amânare a debutului fazei III ar ascunde de fapt dificultăţi mai serioase, o agenţie guvernamentală arătându-se nu foarte încrezătoare în capacitatea tehnică şi în resursele umane ale companiei de a duce la bun sfârşit un proiect atât de amplu. Amprenta speranţelor şi dezamăgirilor asupra valorii sale de piaţă a fost majoră. De la 19,23 dolari în ianuarie, acţiunea a atins un vârf de 80 de dolari, pe 18 mai înainte de coborî cu aproape un sfert, până la puţin peste 61 de dolari în sesiunea de marţi", arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Potrivit acestuia, impactul veştilor, pozitive sau nu, asupra cotaţiilor emitenţilor din domeniu poate fi foarte mare chiar şi în interiorul sesiunii 'intra-day'. "Nu puţine au fost sesiunile cu salturi de peste 10-15% atunci când au fost anunţate fie acceptarea finalizării cu succes a unei faze de testare, fie studii şi rezultate preliminare favorabile. Este cazul unor titluri precum Moderna, Cansino sau Novavax. Marţi, titlurile NVAX au sărit cu peste 31% în urma anunţului că a primit o finanţare de 1,6 miliarde de dolari din partea autorităţilor, cea mai mare tranşă de până acum din cadrul programului Warp Speed, care a mai dirijat fonduri şi către Johnson and Johnson, Merck, AstraZeneca sau Moderna", a precizat Claudiu Cazacu.

Acesta a subliniat că, recent, Pfizer, care a anunţat că a obţinut anticorpi în urma aplicării produsului dezvoltat împreună cu o companie germană (BioNTech) a primit votul investitorilor, deşi, pentru un gigant din industria farma, impactul relativ al unui nou produs este mult mai restrâns prin comparaţie cu o firmă mică. Astfel, Pfizer a crescut cu aproximativ 4,5%, în timp ce BioNTech (având o capitalizare de aproximativ 12 ori mai mică) a crescut cu peste 17% în prima parte a şedinţei, după anunţ, cu toate că aproape tot câştigul a fost risipit în sesiunile următoare. "Aflăm astfel de unde apare o diferenţă majoră de volatilitate între firmele mici, atractive în special pentru speculatori şi cei cu apetit ridicat pentru risc, şi numele mari ale domeniului farma, preferate de investitorii cu o toleranţă mai redusă faţă de riscuri", explică Claudiu Cazacu.

Pe de altă parte, pe măsură ce vaccinurile împotriva coronavirusului intră în faza finală a testării, se dezvoltă o "nouă competiţie" la nivelul guvernelor pentru a încheia acorduri de furnizare a vaccinurilor, chiar înainte de publicarea informaţiilor privind eficacitatea. Unul dintre cele mai relevante exemple este guvernul Marii Britanii, care, după ce a semnat o înţelegere cu AstraZeneca şi Universitatea Oxford pentru 100 de milioane de doze de vaccin, se apropie de o tranzacţie de 500 de milioane de lire sterline cu GlaxoSmithKline şi Sanofi pentru a cumpăra 60 de milioane de doze din produsul dezvoltat de aceştia, în cazul în care produsul se dovedeşte eficient.

La rândul său, Radu Puiu, analist în cadrul XTB România a menţionat că "aceste aspecte pot reprezenta nişte atuuri pentru companii în procesul de alegere a companiilor de către investitori." "Pe de o parte, oferă stabilitate şi o siguranţă privind un volum semnificativ al cererii de vaccinuri. Pe de altă parte, pot oferi detalii privind companiile a căror candidaţi sunt cei mai promiţători sau legate de abilitatea de dezvoltare a produsului de către companie. Guvernele aleg companiile după o analiză cuprinzătoare care este greu de crezut că poate fi realizată de investitorul obişnuit având în vedere accesul diferit la informaţii, dar şi abilitatea de interpretare şi nivelul de expertiză net superior al guvernului", menţionat Radu Puiu.

Acesta a subliniat că un alt produs care a intrat în centrul atenţiei investitorilor sunt compuşii bazaţi pe anticorpi, ce vizează administrarea către persoanele neinfectate care au intrat în contact cu subiecţi depistaţi pozitiv. "Una dintre companiile care s-au făcut remarcate în acest sector este Regeneron Pharmaceuticals, care a intrat în a treia fază a cercetărilor cu produsul său. Analiza este supusă pe un eşantion de 2 mii de subiecţi, în parteneriat cu Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase. Având în vedere ritmul accelerat de răspândire a infecţiilor în SUA, până la dezvoltarea unui vaccin care să aibă rezultate este posibil ca o modalitate mai eficientă pe termen scurt să fie reprezentată de astfel de compuşi, care pot ajuta la imunizarea populaţiei. Din acest motiv, companiile implicate în acest domeniu ar putea intra în centrul atenţiei", a adăugat Radu Puiu.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Avem birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa. XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img