vineri, 29 martie, 2024

Proiectul ,,Școala în siguranță” la Negrești

Distribuie:

Publicat:

Joi 27.05, la Centrul de tineret și Centrul de îngrijire de zi din orașul Negrești, au fost desfășurate în comun de către jandarmi și polițiști, activități de educație antiinfracțională și antivictimală, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. În urma acestor activități 45 de elevi sunt mai informați și mai conștienți de pericolul ce ar putea să apară.

Au fost prezentate aspecte privind prevenirea delicvenței juvenile și a minorilor – principalele infracțiuni sau acte antisociale comise de către minori sau asupra acestora (definiții, forme de manifestare, diferența dintre infracțiune și contravenție), elemente de legislație și recomandări preventive. De asemenea pe parcursul vizitei au fost desfășurate și jocuri de rol.

            Astfel de programe vor mai avea loc și în viitor și se vor desfășura în cadrul programului ,,Școala în siguranță”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img