joi, 28 martie, 2024

Promisiunea pe care președintele Iranului i-a făcut-o fiicei generalului Qasem Soleimani: ‘Toată lumea îl va răzbuna pe tatăl tău’

Distribuie:

Publicat:

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a vizitat sâmbătă, la Teheran, familia lui Qasem Soleimani, iar fiica generalului l-a întrebat cine va răzbuna moartea tatălui său, potrivit digi24.ro.

„Cine va răzbuna moartea tatălui meu?”, a întrebat fiica lui Soleimani. „Toată lumea o va răzbuna”, i-a replicat președintele, conform CNN.

Hassan Rouhani, considerat un președinte moderat, a spus că Statele Unite au comis o „gravă greșeală” eliminându-l pe generalul Soleimani, iar americanii „se vor confrunta cu consecințele acestui act criminal nu numai azi, dar și în anii viitori”, relatează CNN.

Și liderul suprem iranian, ayatollahul Khamenei, a vizitat-o pe fiica lui Soleimani. Clericul în vârstă de 80 de ani a tunat și a fulgerat împotriva SUA, dar mulți analiști spun că în fapt, posibilitățile Iranului de acțiune sunt limitate. În plus, unele voci spun că ayatollahul se teme să nu aibă aceeași soartă ca protejatul lui, Qasem Soleimani.

„Toată lumea este îndoliată și îi este recunoscătoare tatălui tău”, i-a transmis acesta fiicei lui Soleimani într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter.

„Această recunoștință i se datorează marii lui sincerități. Ați văzut că oamenii din multe orașe au ieșit pe străzi în număr mare, cu devotament. Așteptați să vedeți funeraliile. Aceste binecuvântări ni se arată pentru a vedea valoarea martiriului. Ce binecuvântare pentru Hajj Qasem (pelerinul Qasem – n.r.). Și-a văzut visul împlinit”, a scris Ali Khamenei pe Twitter.

Trupul neînsufleţit al lui Qasem Soleimani va ajunge sâmbătă seară la Teheran, după care duminică va fi transportat în oraşul sfânt şiit Mashhad pentru o ceremonie ce va avea loc lângă sanctuarul Imamului Reza, au transmis Gardienii Revoluţiei.

„O ceremonie va avea ulterior loc la Teheran luni dimineaţă, apoi corpul pur al acestui soldat al poporului şi al naţiunii va fi înmormântat la Kerman marţi dimineaţă”, au anunțat forețele de elită ale regimului de la Teheran.

Genneralul iranian Qasem Soleimani a fost ucis vineri dimineaţă, în incinta aeroportului din Bagdad, într-un atac american cu dronă. Generalul era şeful Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img