marți, 19 martie, 2024

PS Ignatie: „Dumnezeu este intotdeauna in inima tuturor situatiilor limita, de neliniste. Totul este ca noi sa Il auzim, sa Il simtim, sa nu ne panicam. Panica anesteziaza credinta, ii frange aripile”

Distribuie:

Publicat:

Duminica, 9 august 2020, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopala „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi.

Din soborul slujitorilor a facut parte si parintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

In omilia rostita cu acest prilej, Ierarhul Husilor a descris situatia limita in care se aflau apostolii, in mijlocul furtunii, si despre modul in care se raporteaza acestia la prezenta lui Dumnezeu:

„Pasajul evanghelic ne vorbeste despre atitudinea pe care au avut-o apostolii in fata pericolului de a-si pierde viata.

Dupa minunea inmultirii painilor, Hristos S-a retras intr-un loc izolat, pentru a se ruga. Apostolii au primit indemnul de a se urca intr-o barca si de a traversa Marea Tiberiadei.

Evanghelistul Matei ne spune ca Marea Tiberiadei era involburata, nelinistita, mentionand chiar si momentul temporal, la straja a patra din noapte, adica intre orele trei si sase dimineata.

Nelinistea marii le-a strecurat in sufletele apostolilor ca moartea este aproape si le este pusa in pericol viata.

In inima acestei involburari, undeva, la departare vad pe Cineva care mergea pe mare ca pe uscat.

S-au gandit ca este o naluca, o fantasma, pentru ca era de neconceput ca o fiinta omeneasca sa sfideze legile fizicii si sa poata sa mearga pe mare.

Ne putem inchipui ca frica apostolilor, care isi vedeau barcuta purtata de valuri, a fost amplificata de acea naluca vazuta.

Hristos, care citeste inimile oamenilor, le spune apostolilor sa nu le fie frica, sa indrazneasca.

Ei I-au recunoscut glasul, iar Petru, cel mai curajos, Il pune la o proba pe Iisus: sa porunceasca sa mearga si el pe mare, sa ii dea aceeasi putere pe care Domnul o are, pentru a se incredinta launtric si a avea o proba ca El este cu adevarat Dumnezeu.

In aceasta cerere a lui Petru simtim putina obraznicie. Apostolii, pe langa faptul ca erau infricosati de valurile marii, au cutezanta, prin Petru, sa Ii ceara lui Dumnezeu sa faca o alta minune.

Ce invatam din atitudinea apostolilor? Ei nu au realizat ca Dumnezeu se afla intotdeauna in inima situatiilor care ni se par noua imposibile, in inima situatiilor care ne clatina linistea si in care simtim ca El nu ne invaluie cu prezenta Sa.

Apostolii erau mai concentrati pe nelinistea marii, decat pe faptul ca Dumnezeu este acolo, si ca doar El ii poate salva, oricata pricepere ar fi avut ei in calitate de pescari”.

Preasfintia Sa a vorbit despre atitudinea pe care o manifestam deseori in momentele de criza ale vietii, cand suntem tentati mai intai sa-L judecam pe Dumnezeu, decat sa Ii cautam prezenta:

„Dumnezeu ne descopera ca oricat de priceputi si profesionisti am fi, exista o limita, caracteristica noua, oamenilor.

Suntem conditionati, omeneste vorbind, pentru ca sunt situatii pe care nu le putem depasi singuri. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Avem nevoie de acel licar de inspiratie, care sa ne ajute sa gasim o solutie salvatoare din acel context care pare ca nu are nicio cale de iesire.

Apostolii nu au realizat acest lucru, pentru ca auzeau mai bine freamatul valurilor, decat sa vada pe Dumnezeu care era in inima acelei furtuni.

Dumnezeu se poarta cu foarte multa noblete, chiar si cand omul este obraznic, cand ispiteste.

Omul il ispiteste pe Dumnezeu chiar si atunci cand are nevoie de ajutorul Lui.

Cu cat avem mai mult nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, cu atat devenim mai pretentiosi, pretiosi, cerem tot felul de lucruri, ca sa primim o proba evidenta ca Dumnezeu lucreaza in viata noastra.

Ar trebui sa ne concentram pe altceva. Sa simtim ca Dumnezeu este intotdeauna cu noi pe valurile acestei vieti.

Insasi viata noastra este corabia pe care noi calatorim. Sunt nenumarate furtuni care se abat peste noi, situatii in care simtim ca suntem inghititi, inecati de grijile si problemele acestei vieti”.

Parintele Episcop Ignatie a aratat ca Domnul se comporta cu multa delicatete cu fiecare om, in pofida lipsei de credinta manifestata:

«Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!» (Matei 14, 27)

„Este esential sa avem puterea credintei pentru a-L vedea pe Dumnezeu in inima incercarilor, in inima tragediilor acestei lumi.

Din pacate, nu reusim sa-L vedem pe Dumnezeu. Cartim, judecam, Il tragem a raspundere pe Dumnezeu, ne revoltam si consideram ca suntem indreptatiti sa ne comportam in felul acesta.

O asemenea atitudine este similara cu comportamentul unui copil care este in situatie de pericol, pe marginea unei prapastii, si poate pieri. Daca il smulgi de acolo, va incepe sa planga, sa se comporte agitat si nervos.Tu singur, ca parinte, pricepi ca il salvezi dintr-un pericol iminent, pe care copilul nu-l constientizeaza.

Pastrand proportiile, asa se comporta Dumnezeu si cu noi, cei care suntem copiii Lui. Vrea sa ne salveze.

Noi nu ne dam seama si ne comportam cu neobrazare, asemeni lui Petru. Ii cerem sa ne dea puterea de a sfida legile fizicii. Dumnezeu are o noblete asa de deosebita incat il salveaza pe om, chiar si cand acesta manifesta necredinta.

Petru se coboara din barcuta si cat timp a avut privirea atintita spre Hristos, a putut sa mearga pe mare ca pe uscat.

In momentul cand valurile il napadeau si simtea ca ii este pusa in pericol viata, nu s-a mai uitat spre Hristos, Cel care i-a dat puterea aceasta. L-a atras, ca un magnet, frica, starea de panica. In acel moment de panica groaznica, Petru a rostit rugaciunea: «Doamne scapa-ma!»

Atunci Hristos, ii spune , cu multa delicatete: «putin credinciosule».

Noi, daca am fi avut puterea sa ii dam o sansa unui om sa isi depaseasca propria conditie, iar acela s-ar fi comportat cu nesimtire, cate nu i-am fi reprosat!

Dumnezeu este delicat, inclusiv cu cei care sunt necredinciosi, pentru ca El vrea sa ne salveze inclusiv din aceasta necredinta.

Noi ii judecam pe cei care sunt intr-o atitudine de ostilitate fata de Biserica, si le intelegem foarte greu argumentele.

Dumnezeu, si fata de ei, se comporta cu noblete si cu fermitate. Dumnezeu nu l-a lasat pe Petru fara sa ii spuna starea in care se afla. Nu l-a lasat sa creada ca nu tinea de el faptul de a putea merge pe mare.

Dumnezeu ne da puterea, iar din acel moment de noi depinde cum o folosim, cum folosim harul Sau”.

In final, Ierarhul Husilor a insistat asupra faptului ca Dumnezeu este mai aproape de noi, in situatiile limita, decat reusim sa ne dam seama, panica fiind cea care anesteziaza credinta:

„Dumnezeu este intotdeauna in inima tuturor tragediilor lumii acesteia, in inima tuturor situatiilor limita, de neliniste. Totul este ca noi sa Il auzim, sa Il simtim, sa nu ne panicam.

Panica anesteziaza credinta, ii frange aripile.

Este foarte greu sa Il vedem pe Dumnezeu ca lucreaza, inclusiv in propriile noastre stari de neliniste si nesiguranta.

Una dintre cele mai mari probe pentru omul credincios este sa Il vada pe Dumnezeu ca lucreaza, atunci cand  el insusi este daramat din punct de vedere sufletesc.

Nu avem simturile duhovnicesti ascutite, sa Il simtim pe Dumnezeu in adancul incercarile noastre. Doar ne lamentam.

Prin panica si nelinistea pe care o declansam astfel, nu facem altceva decat sa amplificam starea de dezintegrare sufleteasca”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img