News Flash:

PS Ignatie: „Este bine să credem în schimbarea omului! Și cel mai mare păcătos, dacă se pocăiește, dacă își schimbă radical viața, poate să ajungă un om sfânt!”

23 Aprilie 2021
387 Vizualizari | 0 Comentarii
eph 3498 optimized

În Duminica a V-a a Postului Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rafaila, Protopopiatul Vaslui.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre prejudecățile pe care le avem în privința posibilității unui om de a-și schimba viața, de a o lua pe drumul cel bun:

Duminica de astăzi, a V-a din Post, ne pune spre reflecție un adevăr care ne privește pe fiecare dintre noi: oricât de păcătoși am fi, oricât de mult ne-am înnegri sufletul prin răutăți, dacă vom trezi în noi energia pocăinței celei adevărate, putem să ajungem oameni sfinți.

Duminica aceasta este dedicată Sfintei Maria Egipteanca, un model de îndreptare a vieții, de pocăință, de ridicare din hăul păcatului și de asumare a unei vieți autentice în Hristos.

Din nefericire, suntem convinși de o prejudecată: noi credem că un om despre care auzim lucruri reprobabile din punct de vedere moral, care nu prezintă niciun fel de credibilitate duhovnicească și care se lasă dominat de vicii, nu se mai poate îndrepta.

Orice licăr de dorință de a se îndrepta îl judecăm ca fiind o formă de ipocrizie. Ironizăm acea persoană și spunem: «el face acum pe sfântul, pe rugătorul», «a început să meargă la biserică, când noi știm ce fel de poamă acră este».

Nu credem că un om se poate îndrepta, indiferent cât de păcătos ar fi, indiferent cât de mult se hrănește din amărăciunea viciilor și a patimilor.

Duminica de astăzi ne pune în față un exemplu concret, prin care ni se spune că și cel mai mare păcătos, dacă se pocăiește, dacă își schimbă radical viața, poate să ajungă un om sfânt.

«Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte» (Luca 15, 10)

Sfânta Maria Egipteanca a fost o femeie desfrânată, o prostituată. Încă de la vârsta de 12 ani și-a murdărit sufletul.

Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, cel care a redactat viața sfintei, ne spune că aceasta nici măcar nu se desfrâna pe bani, ci din plăcere.

Pentru ea, plăcerea devenise un stil de viață. Atât de mult s-a lăsat murdărită de această patimă a desfrânării, încât căuta, cu orice preț, prilejuri să îi atragă pe tineri în această capcană a plăcerilor trupești.

La un moment dat, a văzut că este forfotă mare în Alexandria – un oraș cosmopolit – și foarte mulți oameni se îndreptau spre port, ca să ia o corabie spre Ierusalim. În mintea ei a răsărit curiozitatea, că este bine să meargă și ea în corabie, fiind o oportunitate de a se deda plăcerilor trupești cu tinerii care erau acolo.

Nu avea nicidecum vreun gând duhovnicesc, să spună că se duce la Ierusalim, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, pentru a se închina.

Gândul ei era să își hrănească patimile. Se urcă în corabie și îi ademenește pe mulți tineri în păcatul desfrânării.

Sosind în Ierusalim, s-a gândit să meargă și ea la biserică, să se închine Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci.

Ajungând la intrarea în biserică, fiind foarte multă lume, ea a fost singura care nu a putut să intre. O forță, o energie, o bloca. Această energie s-a transformat într-un zid pe care Maria Egipteanca nu putea să îl escaladeze. Tot dădea din mâini încercând să intre.

După mai multe încercări eșuate, a obosit și a înțeles că ceva nu este în regulă, de vreme ce toți puteau să intre în biserică și doar ea era blocată de această forță, care o împingea în spate.

Ea dorea numai să vadă Sfânta Cruce, care era scoasă în mijlocul bisericii Sfântului Mormânt, ca oamenii să se închine.

După aceste încercări eșuate, se duce undeva în curtea bisericii și cugetă în sinea ei, «care ar putea fi motivul pentru care nu poate intra în biserică».

În inima ei, Dumnezeu îi dă motivul pentru care nu a putut intra în biserică: păcatele ei, starea ei de murdărie spirituală.

Patimile și plăcerile ei nu au făcut-o vrednică să intre în biserică. Dar nu pentru că era o păcătoasă notorie, ci pentru că ea nu s-a gândit niciodată să se pocăiască pentru păcatele ei.

În momentul respectiv, în sufletul ei a înmugurit dorința de îndreptare, de pocăință. A promis lui Dumnezeu că își schimbă viața. S-a dus în fața icoanei Maicii Domnului, cerându-i să o ierte pentru tot ce a făcut și pentru că a transformat trupul într-un obiect de satisfacere a poftelor.

A fost suficient numai gândul de pocăință, de recunoaștere și de asumare a stării imorale în care trăia.

În felul acesta începe pocăința în sufletul omului: să își asume starea și să își conștientizeze propria degradare, propria dezumanizare pricinuită de păcate.

Părintele Episcop Ignatie a explicat că, prin pocăință reală și asumată, omul își poate înnoi fundamental viața:

Sfânta Maria Egipteanca și-a dat seama că păcatul era o realitate care o transforma într-un om nedemn, nu atât de Dumnezeu, cât de sine însuși. După ce și-a făcut această mărturisire, a putut să intre în biserică, cu toată starea ei de păcătoșenie, dar cu energia pocăinței.

Pocăința nu este o lamentare pentru păcate. Ea nu înseamnă numai regretul pentru ceva rău, pe care l-am făcut în viață. Nu înseamnă nici mustrările de conștiință, care sunt ca un ac care ne împunge sufletul și ne dă starea de părere de rău.

Pocăința înseamnă, în primul rând, schimbarea radicală a vieții. Nu cu jumătăți de măsură, nu într-o manieră în care încercăm să Îl viclenim pe Dumnezeu.

Sfânta Maria Egipteana a renunțat la păcat încă din momentul în care abia i-a mărturisit lui Dumnezeu că este păcătoasă și că îi pare rău. A luat calea pustiei, ea cea care era obișnuită cu orașul, cu forfota, cu mâncărurile bune – după cum îi mărturisește lui Zosima.

Zosima, care era un monah cu viață  foarte îmbunătățită, se gândea, în sinea lui, că nu mai sunt alte forme de asceză pe care să le facă. Dumnezeu îi descoperă această femeie, care a fost desfrânată și a ajuns sfântă.

Sfânta Maria Egipteanca ia calea pustiei cu gândul să se desprindă și să renunțe total la viața reprobabilă, din punct de vedere moral, pe care o trăise.

A renunțat la toate plăcerile de care era atât de atașată. Păcatul era stilul ei de viață, mediul în care se simțea cel mai bine. Făcea parte din adâncul ființei sale. Ea a renunțat la ceva care îi modificase atât de mult sufletul.

 A stat patruzeci și șapte de ani în pustie, în rugăciune și post. A avut doar două pâini. În rest s-a hrănit cu ceea ce găsea.

Șaptesprezece ani s-a luptat cu gândurile și amintirile păcatului. Cât de serios și responsabil și-a asumat schimbarea vieții!

 Numai firicelul de gând de păcat constituia, pentru ea, o tentație de a se întoarce la viața pătimașă pe care o dusese. Își aducea aminte de dezmățul la care se dedase. În pustie trăia numai în rugăciune, mânca numai ce găsea. Se lăsase în mâna lui Dumnezeu și luminată de harul Lui. Plângea pentru păcatele ei.

Domnul a învrednicit-o să primească, în sufletul ei, lumina harului. Această lumină a ajutat-o să rămână statornică și fidelă promisiunii pe care o făcuse în biserica Sfântului Mormânt, în fața icoanei Maicii Domnului. A stat patruzeci și șapte de ani în Pustiul Iordanului, în nevoință și renunțare totală la păcat. Nu s-a mai întors niciodată în cetățile cosmopolite ale Antichității, nici în Alexandria, nici în Ierusalim.

Călugărul Zosima a înțeles viața de sfințenie a  Sfintei Maria Egipteanca. Când se ruga, se ridica de la pământ. Fără școală fiind, îi dădea lui Zosima citate din Sfânta Scriptură. Acesta a întrebat-o dacă a citit vreodată din Sfânta Scriptură, însă ea a răspuns că nu, ci harul lui Dumnezeu a învățat-o. Ea îi spusese pe nume lui Zosima, deși nu îl întâlnise niciodată. Cunoștea mănăstirea de unde el a venit, precum și obiceiul care era acolo, ca la începutul Postului Mare, monahii să se retragă e în pustie, să se roage foarte mult și, după câteva săptămâni de nevoință aspră, să se întoarcă în mănăstire, în Duminica Floriilor, pentru a se bucura de Săptămâna Mare și de Sărbătoarea Paștilor.

Prin toate acestea, Sfânta Maria Egipteanca -  păcătoasa desfrânata care și-a schimbat viața prin pocăință - l-a uimit pe Zosima, care trăia o viață foarte îmbunătățită.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a afirmat că schimbarea radicală a vieții este posibilă, și a îndemnat pe cei prezenți să nu înceteze a crede în schimbarea oamenilor:

Dacă ne asumăm pocăința, schimbarea radicală a vieții noastre, dacă renunțăm la răutate, la calomnie, la dispreț, la patimile care ne domină viața și ne desfigurează sufletul, putem ajunge oameni sfinți.

Nu este suficientă numai renunțarea la ceea ce ne degradează moral, ci să umplem golul lăsat în noi de păcat, cu rugăciune, cu fapte bune, cu smerenie. Toate acestea ne vor transforma din oameni netrebnici în sfinți.

Când auzim vreun om scuzându-se: «sunt prea păcătos ca să merg la biserică» să știm că este o ipocrizie. Dacă acela și-ar asuma starea lui de păcătoșenie, de patimă și faptul că este departe de Dumnezeu, ar veni în fața lui Hristos, în biserică, unde găsește cu adevărat schimbarea.

Întâlnim oameni de care ne minunăm cât s-au schimbat și cât de hotărâți sunt să meargă pe calea binelui și a frumosului. Pentru ei nu mai constituie plăcere lucrurile de care înainte se lăsau dominați. Își canalizează întreaga energie pentru a se schimba.

Este bine să credem în schimbarea omului – atunci când vedem semne că își asumă starea în care se află.

Un om care nu își asumă faptul că are păcate, se scuză gratuit, se justifică și intră în conflict cu cei din jur. Acesta este semnul că îl locuiesc cele mai multe vicii și păcate.

Sfânta Maria Egipteanca este un model minunat că ne putem schimba viața prin pocăință.

Nu contează atât păcatele pe care le facem, cât contează pocăința pe care ne-o asumăm, pocăință care zdrobește orice viciu, orice patimă și orice stare de neîmplinire, transformându-ne din oameni păcătoși în sfinți.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ionuț Damian. De asemenea, la finalul slujbei, în semn de prețuire, a hirotesit-o întru stavroforă pe monahia Olimpiada, viețuitoare, de 30 de ani, a Mănăstirii Rafaila.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1256 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015028 (s)