News Flash:

PS Ignatie: „Hristos, în repejunile Iordanului, vindecă Cosmosul întreg de rana otrăvitoare a păcatului”

7 Ianuarie 2022
814 Vizualizari | 0 Comentarii
EPH199

Joi, 6 ianuarie 2022, de Sărbătoarea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie și Slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre lucrarea minunată pe care Hristos o săvârșește la Iordan, vindecând întreaga Creație de rana otrăvitoare a păcatului:

«Se botează Hristos și iese din apă, ridicând, împreună cu Sine, lumea» (stihiră de la Litie, la Sărbătoarea Botezului Domnului, alcătuită de Cosma Monahul)

Dumnezeu ne face părtași unei arătări dumnezeiești: arătarea Preasfintei Treimi la repejunile Iordanului.

Sărbătoarea purta, în vechime, denumirea de „Sărbătoarea luminilor”, a „Epifaniei” sau „Teofaniei”. În interiorul evenimentului Botezului Domnului, Dumnezeu-Treimea ni Se descoperă așa cum este El: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Așa este Dumnezeul nostru: Treime de Persoane, comuniune, bucurie și dragoste desăvârșită.

Importanța acestei sărbători rezidă atât în faptul că Dumnezeu ni Se descoperă ca fiind Treimea, cât și în ceea ce lucrează Hristos prin acest eveniment.

Botezul Domnului este o sărbătoare care conține în sine o dimensiune cosmică.

De ce Dumnezeu a ales chipul apei pentru botezul nostru, pentru schimbarea vieții noastre și pentru înnoirea noastră? De ce nu a ales orice altă materie din această lume?

Hristos, după mărturia Sfântului Ioan Botezătorul, este Cel care ne botează „cu Duh Sfânt și cu foc”, în apă. Focul este simbolul Duhului Sfânt. Domnul ne spune, în Evanghelie: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” - adică Duhul Sfânt; să fim cu toții învăpăiați, înflăcărați de focul Duhului Sfânt.

Botezul nostru se săvârșește prin Duh Sfânt – focul dumnezeiesc, și prin apă.

Domnul, în iconomia Sa, așa cum reiese din textele Sfintei Scripturi, a ales apa ca materie de purificare și de schimbare a omului pentru că aceasta este simbolul natural al vieții. Oamenii de știință, când găsesc un firicel de apă trag concluzia, de la sine, că acolo există viață.

Fără de apă nu putem concepe nici viața noastră, nici Cosmosul în desfășurarea lui. Totul depinde de apă. Tot ceea ce rodește pământul și din care ne hrănim, necesită apă. Noi înșine putem rezista foarte mult fără mâncare, însă fără apă este foarte greu.

Cea mai mare durere a celor care au fost supuși unor privațiuni și deposedați de drepturile elementare, era că nu pot să își potolească setea. Este mărturia celor închiși în temnițele comuniste. Cel mai greu le era să îndure setea. Fără mâncare mai rezistau. Când ne deshidratăm, starea noastră de sănătate este în avarie.

Preasfinția Sa a vorbit despre valențele pe care le implică apa:

Apa este simbolul natural al vieții, are o dimensiune cosmică. La fel, apa este și un principiu al distrugerii. Când năvălește un potop cumplit, distruge tot.

Apa are și un principiu purificator, de curățire. Cât de greu ne este când suntem luați prin surprindere că apa curentă, pe care o folosim la robinet, într-un anume interval de timp, nu mai curge.

În viața duhovnicească, toate aceste trei dimensiuni ale apei au o semnificație aparte.

Hristos intră în repejunile Iordanului, sfințindu-le, luând asupra Sa întreaga povară pe care păcatul a lăsat-o asupra Cosmosului.

Păcatul are un impact nu numai asupra persoanei, ci si asupra mediului înconjurător.

Noi ne raportăm la mediul înconjurător în funcție de cum ne raportăm față de apă. Dacă avem respectul și grija cuvenite față de apă (să nu o risipim și să ne dăm seama de importanța ei în viața noastră), vom avea o atitudine cuvenită și față de mediul înconjurător. Dacă ne comportăm iresponsabil, la fel ne vom comporta și față de ceea ce este în jurul nostru.

În vechime, atunci când cineva voia să pună în dificultate o comunitate sau un popor, erau otrăvite fântânile. Nu mai aveau de unde să bea apă și era otrăvită și pânza freatică, iar tot ceea ce era în jur suferea, pământul și roadele sale erau otrăvite.

Totodată, Preasfinția Sa a explicat ce motivul pentru care Hristos a ales să primească botezul de la Sfântul Proroc Ioan:

Slujba Botezului ne spune că Hristos a intrat în apele Iordanului și a ridicat cu Sine întreaga lume - a răscumpărat lumea din păcat.

Când Se apropie de Iordan pentru a fi botezat, Hristos îi răspunde prorocului Ioan, care se problematiza – „cum ar putea el să Îl boteze pe Cel fără de păcat, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit?”. Îi răspunde: „lasă, că așa se cuvine să împlinim toată dreptatea”.

Ce înseamnă „dreptatea”? Atunci când Adam și Eva au căzut în păcatul neascultării, au introdus moartea în umanitate. A fost drept să intre moartea în lumea aceasta, ca urmare a păcatului.

„Dreptatea”, pentru Adam și Eva a fost această consecință. Dumnezeu a fost drept cu ei, și-a manifestat dreptatea Sa, nu în sensul de pedeapsă, ci de consecință firească.

Păcatul nu este numai o încălcare a unei reguli morale, ci este ruptură de Dumnezeu, Care este Viața. Dacă ne rupem de Dumnezeu, murim. Dumnezeu, în chip drept, ca o consecință firească a păcatului, a îngăduit moartea în umanitate.

Hristos, Răscumpărătorul, Dumnezeul vieții, îi spune lui Ioan că „se cuvine să împlinim toată dreptatea”.

„Dreptatea” lui Hristos (Cel fără de păcat, desăvârșit) este iubirea Sa de a-și asuma păcatul săvârșit de Adam și păcatele întregii umanități, ca acest păcat să fie biruit prin gustarea morții. Numai în acest fel ne putea aduce biruința asupra morții.

Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă iubirea Sa de a-și asuma ceea ce El nu a săvârșit, ci noi am săvârșit din neascultare.

Dragostea lui Dumnezeu, Care își asumă ceea ce El nu a săvârșit, se regăsește în dragostea mamelor. Oricât de mult ne-am rătăci pe căile acestei vieți, mamele sunt cele care nu încetează să ne iubească, să se roage pentru noi. O mamă nu-și reneagă fiii săi.

Hristos, în repejunile Iordanului, vindecă Cosmosul întreg de rana otrăvitoare a păcatului, afundându-Se El însuși în ceea ce este elementul esențial al vieții în această lume - atât pentru om, cât și pentru întreg mediul înconjurător.

Sfințind repejunile Iordanului și umplându-le de energiile dumnezeiești, Hristos restaurează întreaga lume. El își asumă păcatul.

Sfântul Ioan Botezătorul spune despre Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.

Această lucrare dumnezeiască de răscumpărare a păcatelor lumii a început de la Botez, odată cu intrarea în repejunile Iordanului.

Ierarhul Hușilor a arătat că Botezul Domnului este o reeditare a imaginii de la începuturile lumii:

Hristos stă în apa Iordanului, Duhul Sfânt se pogoară, în chip de porumbel – semnul împăcării omului cu Dumnezeu –, iar Dumnezeu-Tatăl mărturisește despre dragostea pe care o are față de Fiul Său.

Această imagine de la Iordan este o reeditare a imaginii de la începuturile lumii.

În Cartea Facerii ni se spune că „Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor” – deasupra Cosmosului, care era netocmit și gol, adică era într-un haos.

Era nevoie de principiul vieții dumnezeiești - Duhul Sfânt -, ca să fie pus totul în rânduială. Sfântul Vasile cel Mare ne spune că verbul „a se purta”, înseamnă, în limba siriacă, „a încălzi”, așa cum o cloșcă stă deasupra ouălor, ca mai apoi să iasă puii.

Duhul Sfânt este Cel care dă viață și sens în lumea aceasta.

În apele Iordanului era Hristos, iar deasupra, Duhul Sfânt, ca să distrugă păcatul care a pătruns inclusiv în Univers.

Acest lucru este surprins de o altă stihiră din slujba Botezului Domnului: „Să se îmbrace în alb toată firea pământească cea ridicată acum, din cădere, la ceruri. Căci, prin Cuvânt, prin Care toate se țin, spălată de greșelile cele dintâi, în ape curgătoare, a scăpat de ele, curățindu-se apele în chip luminat”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului sintetizează foarte frumos: „apa este începutul lumii (apele de la Facere), iar Iordanul este începutul Evangheliei”.

Odată cu Botezul lui Hristos în Iordan ni se vestește, cu adevărat, cea mai minunată și bună veste, că Treimea S-a arătat omului, îl sfințește, intră în adâncul inimii sale, și binecuvintează Creația, Cosmosul.

Aceasta este una din semnificațiile pe care le implică Botezul Domnului Hristos.

Nu în zadar, în locurile unde este posibil, după Liturghie se iese în afara bisericii, la un râu principal, care să fie binecuvântat. Dumnezeu sfințește Universul întreg.

Să ne punem întrebarea: „Cum ne raportăm față de apă?” Și când o bem, și când dăm drumul la robinet, și când gătim, și când o folosim, în general? În felul acesta vom descoperi și cum ne raportăm față de mediul înconjurător.

Odată cu Botezul Domnului, apa capătă valențe purificatoare. Inclusiv principiul distructiv al apei, prin Botez este convertit în favoarea omului, în sensul că apa Botezului, plină de Treime, distruge păcatul în noi, distruge pe omul cel vechi, pentru a ne înnoi, pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu, pentru  ne îmbrăca cu Hristos.

Cufundarea, de trei ori, a celui botezat, în cristelniță, nu înseamnă altceva decât moartea pentru a renaște la viață (iar nu moartea pentru moarte), ca să devenim părtași unei vieți depline, plină de lumină, cu Hristos.

Care este cea mai bună apă? Apa cu care am crescut! Cea pe care am băut-o când eram copii. O recunoaștem foarte ușor pentru că a avut un rol asupra noastră, ne-am format cu aceea. Cei care s-au ocupat îndeaproape de acest aspect spun că unui om, pentru a-l scoate din depresie, pe lângă consilierea cuvenită, se recomandă să i se dea apa cu care el a crescut. Trezește în el niște stări și trăiri, se conectează la un mod de viață care îi aduce bucurie și foarte multă liniște.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat Slujba Aghesmei Mari, în spațiul amenajat în fața statuii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, binecuvântând cu apă sfinţită pe toți cei prezenţi.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0957 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029237 (s)