News Flash:

PS Ignatie: „Poruncile lui Dumnezeu dau un surplus de umanitate în viața noastră, ne fac mult mai frumoși și ne pun în valoare libertatea”

22 Ianuarie 2023
292 Vizualizari | 0 Comentarii
dsc 2317

Miercuri, 18 ianuarie 2023, când Biserica îi pomenește pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Copou din municipiul Iași, cu prilejul hramului sfântului așezământ.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul psaltic al Mănăstirii Copou.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfinților Atanasie și Chiril, evidențiind, din operele lor, câte un scurt fragment relevant în privința căutărilor omului contemporan:

«Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă» (Matei 5, 14-15)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-i pune spre pomenire pe doi sfinți ai Bisericii noastre, care au avut un rol covârșitor în apărarea și cristalizarea dreptei credințe, în fața pericolului ereziilor care subminau autenticitatea adevărului de credință revelat în Scriptură. Astăzi, Biserica îi pomenește pe Sfinții Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei.

În cartea de îndrumare duhovnicească numită Limonariu (Livada duhovnicească), găsim un cuvânt foarte frumos despre Sfântul Atanasie cel Mare, scris de avva Cosma din Lavra Faran. Acesta îl iubea foarte mult pe Sfântul Atanasie cel Mare, încât dădea sfat, celor care veneau să-l întâlnească și să-i ceară îndrumare, spunându-le: „Dacă veți auzi vreun cuvânt din Sfântul Atanasie cel Mare și nu aveți hârtie pe care să îl notați, să copiați acest cuvânt pe hainele voastre”.

De o asemenea reputație duhovnicească se bucura Sfântul Atanasie cel Mare, pentru că în vremuri tulburi, în care unii atacau și subminau adevărul de credință, el, ca un mare trăitor și ca unul care și-a asumat viețuirea profundă în Hristos, a apărat autenticitatea credinței în fața ereziei lui Arie. A lămurit, pentru cei care poate erau în confuzie, că Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.

Arie încerca să-i convingă pe contemporanii săi că Hristos este un om perfect, creatura perfectă a Tatălui, nefiind Dumnezeu desăvârșit, deoființă cu Tatăl, ci un Dumnezeu prin delegație, un dumnezeu căruia I-au fost atribuite anumite calități și, prin urmare, El nu este Dumnezeu, în sensul deplin al cuvântului.

Sfântul Atanasie cel Mare a participat la Sinodul I Ecumenic, din anul 325, ca însoțitor al dascălului său, Episcopul Alexandru al Alexandriei. A susținut ferm, fundamentându-se pe textele Sfintei Scripturi, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, care S-a întrupat, luând ceea ce nu era, adică firea omenească, și rămânând ceea ce era din veșnicie, adică Dumnezeu deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Patriarhul Fotie ne spune despre Sfântul Chiril al Alexandriei că era păstrătorul exactității credinței. Succesor al Sfântului Atanasie, Sfântul Chiril nu a făcut decât să preia fervoarea și dragostea față de Hristos și de identitatea Lui, așa cum este revelată în Scriptură.

Sfântul Chiril al Alexandriei a avut o contribuție deosebită la Sinodul al III-lea Ecumenic, din anul 431, când a fost statornicit adevărul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, iar nu născătoare de un simplu om (ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în această lume).

Aceste adevăruri de credință nu sunt simple speculații filosofice, ci ne privesc pe noi, pentru că, dacă Hristos nu ar fi fost Dumnezeu desăvârșit, noi nu am fi putut să fim mântuiți, ar fi fost pusă în pericol mântuirea (îndumnezeirea) noastră.

Prin întruparea lui Hristos, firea omenească a fost îndumnezeită, umplută de energiile necreate, și adusă la frumusețea pe care Dumnezeu a gândit-o pentru noi, oamenii. Dumnezeu așa ne-a creat, ca noi să-I fim părtași de comuniune.

Preasfinția Sa a adus în atenție un text din opera Sfântului Atanasie cel Mare, care are o relevanță deosebită pentru vremurile pe care noi le trăim, pentru că vorbește despre adevărata noastră identitate:

Chiar dacă acești Părinți ai Bisericii au trăit, unul dintre ei, în secolul al IV-lea, iar celălalt în secolul al V-lea, ei ne grăiesc, prin cuvintele lor, și nouă, celor de astăzi.

Sfântul Atanasie cel Mare ne  vorbește despre adevărata identitate a creștinului. Astăzi, noi suntem extrem de pasionați, aproape până la obsesie, de tot ceea ce înseamnă identitate.

În jurul acestui concept apar marile bătălii legate de drepturile omului. Fiecare, în parte, ține la identitatea pe care o are, identitate care, de multe ori, este deformată de păcat. Toți sunt angrenați în a vorbi despre ceea ce înseamnă identitate.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că adevărata identitate a omului este gândul la veșnicie. Când omul se gândește la veșnicie, el de fapt își pune în valoare identitatea sa, care este cea mai frumoasă.

În lumea în care trăim, clătinată de multe ideologii care sunt în contrast cu Evanghelia, se vorbește despre foarte multe identități – fiecare, cum crede, conform mentalității pe care o are.

Unii apără identitatea, deformată de păcat, a anumitor grupuri, care susțin drepturi în contrast cu viața Bisericii. Alții își fundamentează identitatea pe un soclu al unei percepții greșite față de valorile religioase – fundamentalismul religios.

Cuvântul Sfântului Atanasie cel Mare este dintr-un text rostit împotriva elinilor: „Pentru aceasta a dat neamului omenesc ideea și cunoștința veșniciei Sale (a lui Dumnezeu) ca, atâta timp cât își păstrează identitatea aceasta, să nu se despartă de gândirea la Dumnezeu, nici să nu iasă din împreuna-viețuire cu Sfinții, ci, având harul Celui care i l-a dat, și având putere proprie a Cuvântului lui Dumnezeu, adică a Fiului lui Dumnezeu, să se veselească și să vorbească cu Dumnezeu, trăind viață plăcută și fericită, cu adevărat nemuritoare”.

Așadar, Hristos, prin întruparea Sa, a dat o anumită identitate neamului omenesc (fiecăruia în parte), identitate care poate fi menținută și întreținută prin gândul la veșnicie (gândul la Dumnezeu). Aceasta este cea mai frumoasă identitate a omului, identitate pe care noi am primit-o în Taina Sfântului Botez, devenind membrii ai Bisericii.

Gândul la veșnicie poate fi hrănit prin participarea la Sfânta Liturghie, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos – Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.

Pentru această identitate ar trebui să fim preocupați și îngrijorați, când, poate, ne-o pierdem.

Tot Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că păcatul este adevărata sărăcire a existenței omului. Ori de câte ori păcătuim, sărăcim, ne desfigurăm această identitate.

Când decidem să ne pocăim, să renunțăm la viața de păcat și să ne unim cu Hristos, prin Tainele Bisericii, nu facem altceva decât să punem în strălucire această identitate, despre care ne vorbește Sfântul Atanasie cel Mare.

Părintele Episcop Ignatie a adus în atenție și un cuvânt al Sfântului Chiril al Alexandriei, din lucrarea „Glafire la Ieșire” (Tâlcuire la Cartea Ieșirii) în care vorbește despre libertate - un aspect al vieții de care noi suntem extrem de preocupați:

„Iar fiindcă îi este proprie firii omenești iubirea libertății, nu lăudăm niciodată patimile, ci ne întoarcem, de multe ori, cu spaimă, trezindu-ne, puțin câte puțin, din urâțenia plăcerilor trupești, și, însetând după ajutorul de la Dumnezeu, cerem, nu puțin, eliberarea de robia nedorită”.

Noi, astăzi, vrem și căutăm să fim oameni liberi, descătușați de orice fel de autoritate, de principii sau de reguli - care dau o anumită direcție vieții noastre spirituale. Sunt foarte mulți oameni care nu înțeleg conținutul vieții duhovnicești (faptul de a posti, de a ne ruga, de a ne spovedi, de a merge la Liturghie), ci le percep ca pe niște reguli impuse, de care trebuie să țină cont, și nu se mai simt oameni liberi.

De asemenea, poruncile din Evanghelie sunt gândite ca interdicții care subminează intensitatea libertății pe care omul o dorește cu atâta ardoare. Evident că aceasta este o raportare eronată față de porunci.

Poruncile sunt ca semnele de circulație, care ne ajută în trafic – dacă nu ținem cont de ele, dacă nu le respectăm cu strictețe, ne punem în pericol atât propria viață, cât și viața celorlalți. Dacă aceste semne de circulație ar dispărea, s-ar instala un haos total în trafic. Noi considerăm aceste reguli ca fiind naturale.

În Biserică, nu le numim neapărat reguli, ci rânduieli – cele care, cu adevărat, ne pun pe noi în valoare. Cineva spunea foarte frumos că nu noi ținem poruncile lui Dumnezeu, ci ele ne țin pe noi, adică ne asigură demnitatea cu care Domnul ne-a creat, nu ne lasă să ne transformăm în niște brute, să ne dezumanizăm și să ne descalificăm ca oameni.

Poruncile lui Dumnezeu dau un surplus de umanitate în viața noastră, ne fac mult mai frumoși, și pun în valoare libertatea omului.

În ziua de astăzi, în numele patimilor, se vorbește atât de mult că „suntem liberi, suntem stăpâni pe trupul nostru, nimeni nu are voie să intervină și să impună un anumit fel de a ne gândi viața, ci fiecare are dreptul să și-o trăiască cum dorește”. Este evident că dacă cineva vrea să trăiască în haos, să se rostogolească în hău, este dreptul său, libertatea sa (afectată de păcat), care nu îl pune în valoare, ci îl fragmentează ca om.

Libertatea lăuntrică, pe care o dă harul lui Dumnezeu, și despre care vorbește Sfântul Chiril al Alexandriei, este atât de proprie omului.

Noi suntem, cu adevărat liberi, în Hristos, pentru că Hristos, ca Om desăvârșit, nu a fost luptat de nicio patimă (de niciun păcat). Când se instalează păcatul în viața noastră, aceasta înseamnă robie (sclavie).

În general, noi vorbim despre vicii (patimi), ca fiind cele care simțim că ne conduc, într-un fel, viața, și doar atunci ne gândim că nu mai suntem oameni liberi. Orice păcat, pe care îl acceptăm în viața noastră, fură și diminuează libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Păcatul ne angajează pe drumul sclaviei, ducându-ne în punctul în care nu mai putem să ne descotorosim de o patimă (un viciu) care ne locuiește și ne place – ca niște grădinari nesăbuiți, cultivăm patimile, în grădina sufletului nostru.

În Hristos, noi ne câștigăm libertatea. Trăim, cu adevărat, libertatea în Hristos, mai ales în Sfânta Liturghie. În conținutul Sfintei Liturghii, sunt câteva cuvinte, care revin, aducându-ne tot timpul aminte că așa ar trebui să fim – pace, har și milă.

Tot timpul cerem, în cadrul Sfintei Liturghii, pace, har și milă, pentru că omului i se dă starea de libertate prin har, pace și foarte multă milă. Harul este cel care ne face, cu adevărat, oameni liberi, dacă reușim să conlucrăm cu el, să-l chemăm în viața noastră.

Harul este în adâncul sufletului nostru, de la Sfântul Botez, dar este important ca noi să scoatem la lumină acest diamant, care e acoperit de patimile și păcatele noastre. Noi trebuie să dăm la o parte zgura păcatului și să lăsăm să strălucească diamantul harului.

În închisorile comuniste, conform multor mărturii ale celor care au trăit aceste experiențe foarte dramatice, deși ei au fost privați de libertatea fizică, trăiau libertatea spirituală – slujeau Liturghia, se împărtășeau, învățau limbi străine. Unii memorau texte literare, așa cum a fost cazul Mitropolitului Bartolomeu Anania – a memorat mii de texte literare, pentru că voia să-și trăiască libertatea interioară.

Noi putem trăi libertatea lăuntrică, cu cât suntem mai întorși înspre noi înșine și absenți față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru – cântecele de sirenă, vraja care vine în jurul nostru și vrea să ne distragă de la ceea ce este profund.

Să ne învrednicească Domnul, pe fiecare dintre noi, să dobândim și să fim conștienți de identitatea noastră, să avem cât mai mult gândul la veșnicie, și să iubim libertatea în Hristos.

foto: Constantin Ciofu

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0842 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029862 (s)