News Flash:

PSD a DECIS: RUPE alianta cu ALDE si candideaza SINGUR la europarlamentare

4 Februarie 2019
794 Vizualizari | 0 Comentarii
g

PSD și ALDE merg împreună doar la guvernare, nu și la europarlamentare! Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică la Antena 3, că nu au fost discuții în CEx al PSD despre candidatul la prezidențiale, însă categoric PSD va candida separat de ALDE la alegerile europarlamentare. Ea a precizat că lista PSD va fi gata până pe 15 martie.

„Nu (întrebată dacă au fost discuții despre prezidențiale în CEx - n.r.). Deocamdată avem alegerile europarlamentare și va trebuie să avem o listă a celor care ne vor reprezenta la Bruxelles. Nu, lista conține doar PSD. Cred că până în data de 15 martie va trebui să fie gata. Oricum în luna martie. Și categoric vom candida separat de ALDE. În primul rând că facem parte din familii politice diferite”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu.

Declarația Olguței Vasilescu vine în contextul în care și liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, joi, că, cel mai probabil, formațiunea politică va participa singură la alegerile europarlamentare și nu împreună cu PSD. În cadrul ultimei ședințe a Biroului Executiv au fost stabilite criteriile de evaluare a candidaturilor ALDE.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 23 queries | Mysql time :0.050335 (s)