sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Puterea vindecătoare a somnului: Ne resetează creierul- Cele mai importante ore de somn din noapte

Distribuie:

Publicat:

Profesorul universitar de Neurologie Dafin Mureșanu a dezvăluit care sunt regulile care ne ajută să ne menținem sănătoși.

„În primul rând, prevenirea se referă la a fi blânzi cu noi și a ne îngriji, nu la a lua suplimente și pastile. Stilul de viață cu tot ce cuprinde el este cheia: a ne respecta raportul dintre orele active, orele de odihnă, de a încerca să ne trăim viața în spiritul bucuriei, fără stres, asta înseamnă prevenție.

Alimentația, de asemenea, are un rol foarte important. Să avem un mod de viață care să includă și mișcarea, care este o caracteristică fundamentală a viului și a omului. Dacă nu ne mișcăm, dispărem. Este un element absolut esențial”, a explicat neurologul, potrivit doctorulzilei.ro.

Somnul ne resetează – orele din preajma miezului nopții

Neurologul Dafin Mureșanu ne atrage atenția că orele de odihnă sunt foarte importante. „Contează câte ore dormim și când dormim. E important să dormim orele acelea din preajma miezului nopții, pentru că există mecanisme foarte importante neuroprotective și de regenerare care se accelerează în timpul somnului. De fapt, rolul lui este acela de a reseta sistemele creierului și ale întregului sistem nervos, de a regenera”. Nu trebuie să exagerăm nici cu munca.

„Dacă lucrezi sub tensiune sau ești într-un anumit conflict, toate aceste lucruri te dezorganizează interior, dau peste cap sisteme care sunt extrem de bine puse la punct. Sigur, nu le putem evita pentru că suntem cu toții sensibili, suntem cu toții sub presiune până la un anumit punct, dar trebuie să ne străduim dacă vrem să fim sănătoși”.

Specialistul recunoaște, însă, că nu e tocmai ușor să trăiești sănătos, dar „efortul merită, fiind vorba de viața noastră”.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img