vineri, 29 martie, 2024

R.Moldova isi poate schimba Constitutia: Presedintele va fi ales mai usor

Distribuie:

Publicat:

Curtea Constitutionala de la Chisinau a dat vineri aviz favorabil initiativei de revizuire a articolului 78 din Constitutie cu privire la alegerea presedintelui Republicii Moldova.

Initiativa apartine unui grup de 46 de deputati, membri ai fractiunilor parlamentare ale Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat si Partidului Liberal, transmite IPN.

Curtea a decis ca proiectul de lege nu depaseste limitele de revizuire a Constitutiei impuse de dispozitiile constitutionale ale art.142 alin. (2) si poate fi inaintat spre examinare Parlamentului, textul putand fi adoptat dupa cel putin sase luni de la data prezentarii initiativei, cu votul a 61 de deputati sau prin referendum.

Proiectul de lege prezentat propune modificarea modalitatii alegerii presedintelui Republicii Moldova in ceea ce priveste numarul necesar de voturi.

Astfel, potrivit proiectului de modificare a articolului 78 alineatul (3) din Constitutie, seful statului urmeaza sa fie ales cu votul majoritatii deputatilor si nu cu trei cincimi, cum este prevazut in prezent.

De amintit ca liderii celor trei formatiuni proeuropene – Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat si Partidul Liberal – au semnat joi, odata cu documentul de constituire a noii coalitii, un acord prin care se angajau sa sesizeze Curtea Constitutionala in vederea desfasurarii, la toamna, a unui referendum privind modificarea procedurii de alegere a presedintelui.

Politicienii vor sa schimbe aceasta procedura, astfel incat in primavara anului viitor, cand expira mandatul actualului presedinte Nicolae Timofti, sa fie prevenita o noua criza politica.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img