joi, 28 martie, 2024

Radarele Poliției Rutiere, detestate de parlamentari

Distribuie:

Publicat:

De foarte mult timp nu ne mai surprinde că România este de departe țara tuturor posibilităților devansând la acest capitol inclusiv SUA, țara care a patentat acest slogan. În țara în care infractorii pot să își facă legea nestingheriți, după propriile nevoi, pot să dea în cap oricărui polițist așa cum s-a întâmplat de curând la Craiova, procurorul considerând că agresorul nu prezintă pericol social, în contextul în care un bărbat din Sighetu Marmației a fost arestat pentru 30 de zile deoarece a trimis un fax prin care adresa injurii și amenințări unui judecător, iată că a venit și rândul aleșilor neamului să treacă la atac pentru a submina autoritatea Poliției Române în detrimentul siguranței cetățenilor.

După ce parlamentarii ce dețin bolizi de lux în valoare de sute de mii de euro sau beizadelele lor, pentru care legea este ceva ce se aplică numai muritorilor de rând și în niciun caz „aleșilor” poporului, au rămas fără permise pentru depășirea vitezei legale sau alte contravenții nesimțite, cum ar fi circulația pe sens opus, nerespectarea culorii roșii a semaforului și altele, le-au pus gând rău polițiștilor rutieri, nefiind pentru prima dată când la adăpostul funcțiilor deținute aleg să propună modificări legislative care în realitate periclitează siguranța participanților la traficul rutier.

În acest sens un număr de 20 de distinși domni parlamentari au propus modificarea Codului rutier motivând faptul că scopul lor principal este reprezentat de respectarea regulilor și conformarea conducătorilor auto la normele rutiere și că acest aspect nu se reflectă în comportamentul autorităților abilitate să vegheze la respectarea acestora, tocmai prin aceea că acordă o importanță mai mare activității de constatare a contravențiilor și aplicării de sancțiuni, astfel încât de cele mai multe ori utilizează aparate fixe sau mobile instalate pe autovehicule fără însemnele poliției rutiere și nu poartă, așa cum îi obligă legislația uniforma de polițist cu înscrisuri și însemne.

Mai mult, aceștia au subliniat că modificările propuse urmăresc să readucă în prim-plan caracterul de prevenție al legii și să îndrume spre un comportament responsabil și adecvat din partea conducătorilor auto, corectând practica actuală de „vânătoare de amenzi” din mașini neinscripționate poziționate în zone cu vizibilitate redusă.

Pe scurt, propunerea celor 20 de deputați a fost îndreptată, evident, spre golirea de conținut a efectelor atribuțiilor polițiștilor rutieri dându-le acestora doar un rol de „bibelou” pe marginea drumului. Astfel, OUG 195/2002 va conține următoarele modificări:

I. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va face direct de polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat, de către polițiștii de frontieră purtând uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive;

II. Constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se face numia cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției;

III. Autovehiculele destinate controlului traficului, care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziționate vizibil și vor prezenta înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere;

IV. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor referitoare la nerespectarea limitelor legale de viteză să se realizeze doar de către polițiști îmbrăcați în uniformă și dacă aparatul radar a fost montat pe un autovehicul poziționat vizibil care să prezinte înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere.

V. În caz de nerespectare a acestor condiții, asupra procesului verbal de constatare a contravenție va opera nulitatea absolută, agentul constatator urmând a fi sancționat disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu. Mai rămânea să propună ca polițiștii care vor folosi pistolul radar să aibă o frânghie de 10 metri legată la picior iar autospecialele de poliție cu radare să fie poziționate pe mijlocul drumului pentru a fi văzute de toată lumea.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img