vineri, 19 aprilie, 2024

Radu Cristescu (PSD), despre criza prețului la gaz din țară: ‘E cald la Cotroceni, domnule maestru de golf? E cald la Vila Lac ori în cele șase case din Sibiu?’

Distribuie:

Publicat:

Gazprom nu a onorat cererile de a furniza gaze suplimentar companiilor româneşti, a declarat pentru Economica.net un director din cadrul E.On, precizând că astfel de solicitări au fost făcute şi de Engie. Alexandru Elena, membru în Board-ul AFEER şi director în cadrul E.On, unul dintre marii furnizori de gaze din România, a declarat pentru sursa citată că nu se rezervă capacitate suplimentar pentru că nu există gaze, suplimentar, de la Gazprom, pentru România, odată cu schimbarea rutei de transport a gazelor ruseşti spre Europa. Radu Cristescu, parlamentar PSD, se arată revoltat de toată această si se întreabă cum o să treacă românii peste această iarnă care bate la ușă.

„Știrea cea mai terifiantă a perioadei nu e că partidul Brătienilor nu găsește în debara decît un singur nume de premier: Florin Cîțu. În alte vremuri am fi rîs copios, acum nu prea e momentul.

Nu!

Știrea terifiantă e cea de mai jos. Va să zică, aflăm direct de la specialiști că România se confruntă cu perspectiva inimaginabilă de a rămîne fără gaze – deci fără căldură – într-o iarnă care se grăbește să ne invadeze și care se anunță drept lungă și grea. Companiile românești cer gaze de la ruși, iar ei se scuză politicos că nu mai intrăm în viziunile lor de business. Adio gaz pe conducta din Ucraina, bun găsit gaz venit dinspre turci.

Atît cît o fi. Și dacă o mai fi!

Ce se va întîmpla cu noi toți? Ce vor face românii cînd se va pune omătul peste ei? Ce vor face bătrînii, copiii, spitalele? Ce va face economia, în ansamblu? Mai punem o haină pe noi, cum ne învăța împușcatul? Ne apucăm să strîngem vreascuri de pe unde s-o nimeri și facem focul în mijlocul livingului? Gătim la microunde?

Aude cineva asemenea întrebări?

Iohannis, Cîțule, Orbane, Cioloșule, voi, toată gașca de bandiți politici racordată la conducta de ciolane a nației, v-ați gîndit vreo clipă cum trec ”supușii” voștri iarna?

E cald la Cotroceni, domnule maestru de golf? E cald la Vila Lac ori în cele șase case din Sibiu? Aveți grijă: oricît de cald v-ar fi, într-o bună zi o să vină și răcoarea…”, a spus Radu Cristescu, pe pagina sa de Facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img