vineri, 26 aprilie, 2024

Rasturnare de situatie! Expert FBI in cazul mortii mezzosopranei Maria Macsim Nicoara: „Se vede o…”

Distribuie:

Publicat:

Rasturnare de situatie in cazul decesului mezzosopranei Maria Macsim Nicoara. Renumiti experti criminalisti la nivel mondial s-au implicat in rezolvarea cazului disparitie artistei. Potrivit ultimelor rezultate, se pare ca nu ar fi fost vorba despre un accident casnic, asa cum sotul ei a sustinut.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost găsită, în noaptea de 9 spre 10 mai 2020, căzută la baza scărilor din locuința familiei din cartierul ieșean Aroneanu, de către soț. Acesta a dus-o în pat, iar a doua zi dimineață și-a chemat mama, de profesie medic, să vină la el. Mama lui Codrin Nicoară a sunat la 112, iar artista a ajuns la spital, unde a fost operată de urgență.

A urmat o perioadă de comă, și-a revenit puțin la un moment dat, însă nu a mai putut comunica cu cei din jur. Pe 23 decembrie 2021, Maria Macsim Nicoară a murit în spital. Dosarul s-a închis cu verdictul „cădere pe scări”.

Cazul a tras atenția mai multor speciliști criminaliști care s-au arătat interesați de rezolvarea acestuia.

Potrivit bzi.ro, echipa care studiază în particular cazul mezzosopranei este formată din av.dr. Artin Sarchizian – master în științe penale, director executiv al Societății Române pentru Drepturile Omului, doctor Marius Chipurici – expert judiciar, lector universitar la catedra de Medicină legală și bioetică a Universității de Medicină și Farmacie din Oradea, master în Biofizică, master în Științe penale și criminalistică, expertul FBI Nick Barreiro – chief forensic analyst, Principle Frensics și Mihaela Brooks – analist de investigații criminale în Toronto, certificare în Medicină și Drept, geographic profile etc.

Mihaela Brooks, profilerul care a lucrat cu FBI în cazul mai multor crime în SUA, enumeră mai multe neconcordanțe dintre cele descoperite de specialiști și concluzia cu care a fost încheiat dosarul. Una dintre cele mai semnificative este faptul că declarația soțului artistei este contrazisă de medicină.

Mai exact, Codrin Nicoară a declarat că soția sa a vorbit imediat după „accident”, i-a spus că îi este greață iar el a ajutat-o să meargă până la pat. Însă, știința medicală a arătat că fractura de aripă iliacă (bazin) și cea de la cervicală (odontoidă) nu i-ar fi permis femeii să meargă. Mai mult, cele craniene ar fi dus destul de repede la comă și nu mai putea cu siguranță să vorbească până spre dimineață.

„Prin mai multe simulări și experimente judiciare, pe baza logicii și legilor fizicii și bio-mecanicii, se poate constata că este exclusă o cădere pe scări, în urma căreia să se fi produs urmele de pe pereți și să ajungă pe covorul de la 70 cm distanță de scări. Deci, a fost altceva mult mai grav.

Mai mult, prin fotografiile cu rezoluție îmbunătățită realizate de expertul FBI în laboratorul criminalistic din SUA, se vede și o urmă de papuc imprimată pe jugulară, ceea ce ridică alte semne de întrebare la care trebuie găsite răspunsuri prin continuarea anchetării acestui caz foarte complex”, a explicat Mihaela Brooks. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img