vineri, 19 aprilie, 2024

Rata şomajului în luna martie a ajuns la 4,5%, în uşoară scădere faţă de februarie

Distribuie:

Publicat:

Rata şomajului în martie, în formă ajustată sezonier, a fost de 4,5%, în uşoară scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă (4,6%), potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis, miercuri, AGERPRES.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna martie a anului 2018, a fost de 415.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (419.000 persoane), dar şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (472.000 de persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna martie 2018 (3,8% în cazul bărbaţilor şi 2,8% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 69% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2018.

Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img