vineri, 29 martie, 2024

Razvan Cuc despre modificarile la legea achizitiilor: ‘Vor fi accelerate lucrarile de infrastructura mare’

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a propus, marţi, în şedinţa comisiilor reunite de industrii şi juridică ale Camerei Deputaţilor, modificări la legea achiziţiilor, printre care şi cea potrivit căreia nu vor mai putea face contestaţii cei care nu participă la licitaţii pe obiectivul respectiv, subliniind că astfel urmează să fie deblocate şi urgentate lucrările de infrastructură mare, potrivit agerpres.ro.

"De-a lungul timpului, CNAIR s-a confruntat cu foarte multe probleme şi blocaje prin prisma contestaţiilor care au existat la foarte multe proiecte de investiţii în infrastructură. (…) În amendamentele pe care le-am făcut pe acest pachet de legislaţie vizăm câteva componente majore. În primul rând nu mai pot face contestaţii cei care nu participă la licitaţii pe un obiectiv anume. Este halucinant acest lucru. Înţeleg ca cei care participă să facă contestaţii, dar în cazul în care nu ai participat, mi se pare că nu se face decât să se tergiverseze un proiect", a afirmat Cuc, la şedinţa comisiilor parlamentare de specialitate.

El a susţinut, totodată, că, după decizia în privinţa câştigătorului unei licitaţii, trebuie să existe o perioadă de contestaţie de 30 de zile la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar apoi să se semneze contractul. "Bineînţeles, orice contestatar poate să se ducă în instanţă, dar noi semnăm contractul pentru a începe lucrările de execuţie la proiectele de infrastructură", a adăugat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai spus că modificările vizează şi valoarea despăgubirilor şi cum se vor percepe acestea, şi anume nu din valoarea investiţiei, cum era până acum, ci din profitul pe care îl declară firma respectivă la lucrările la care vine să participe.

Potrivit acestuia, se vor acorda despăgubiri celor care câştigă, ulterior, în instanţă sau aceştia vor avea posibilitatea de a intra la execuţia obiectivului respectiv.

"Pentru a da o siguranţă în momentul semnării contractelor, chiar dacă se vor face anumite contestaţii ulterior, despăgubirile care vor fi date de instanţă să nu constituie prejudiciu de stat, astfel încât să nu se creeze niciun fel de presiune pe cei care semnează contractele. În acest sens, vă sigur că nu vom mai avea întârzieri, inclusiv din partea CNAIR-ului, cel puţin nu vor avea scuze", a mai spus Cuc.

După şedinţa comisiilor, Răzvan Cuc a dat asigurări că, prin modificările propuse, nu se va bloca dreptul nimănui de a depune contestaţie.

"Am venit cu amendamente care să nu mai îngreuneze lucrările de infrastructură mare. Ţinem cont şi nu blocăm dreptul la contestaţie al niciunei firme sau ONG. În acest sens, pot să vă spun că, în urmă cu două săptămâni, a fost atacat şi contestat acordul de mediu pe Sibiu-Piteşti de către trei persoane fizice, una dintre ele locuieşte în Dublin, că nu avem destule pasaje prevăzute pentru acele mamifere mari – lupi şi urşi şi că nu s-au făcut destul cercetări privind existenţa liliecilor în zonă. Deci vedeţi trei persoane fizice, bănuiesc că este vorba de ONG, (…) dar nu se îngrădeşte niciun drept, deci orice firmă se poate duce mai departe în instanţă, noi semnăm contractele ca să putem avansa cu lucrările de execuţie pe acele proiecte. (…) Sunt modificări care vizează accelerarea lucărilor de infrastructură mare", a explicat Cuc.

Preşedintele Comisiei pentru industrii, Iulian Iancu, a declarat că aceste modificări la legea achiziţiilor sunt necesare, având în vedere că această lege a devenit un bun prilej pentru anumiţi contestatari să blocheze "toată gama de achiziţii".

"Am avut o discuţie extrem de importantă pentru dezvoltarea economică a României – legea achiziţiilor publice. Din păcate, practica ne-a demonstrat că această lege a devenit cel mai bun prilej pentru anumiţi contestatari, noi le spunem contestatari de profesie, care au reuşit să blocheze toată gama de achiziţii din această ţară, de la apă minerală până la execuţie de autostrăzi. În consecinţă, astăzi am avut în discuţie modificarea legii. Nu atacăm, nu influenţăm, nu împiedicăm sub nicio formă dreptul de contestare, însă, după ce o instanţă s-a pronunţat, contractul poate să înceapă. Astfel scurtăm etape extrem de importante, uneori chiar ani de zile pentru a finaliza lucrările pe care le aşteptăm cu toţii, în special lucrările de mare infrastructură", a afirmat Iancu.

Ministrul Transporturilor a participat marţi la şedinţa Comisiilor juridică şi pentru industrii din Camera Deputaţilor pentru a susţine modificarea Legii achiziţiilor. Pe ordinea de zi a comisiilor se află trei proiecte de lege pe această temă, care urmează să fie comasate şi discutate săptămâna viitoare în comisiile reunite.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img