joi, 28 martie, 2024

Relu Fenechiu iese din puscarie fara nicio grija. Paguba de 5,7 milioane de lei nu o plateste nimeni

Distribuie:

Publicat:

Judecatoria Vaslui a decis pe 28 iunie eliberarea conditionata a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat in martie anul acesta la cinci ani si jumatate de inchisoare in urma contopirii a doua pedepse pentru fapte de coruptie. Motivarea sentintei arata ca judecatorii vasluieni au decis eliberarea conditionata in ciuda faptului ca procurorii au aratat ca Fenechiu nu a platit nimic din prejudiciul de 5,7 milioane de lei. Decizia judecatoriei Vaslui nu e definitiva, contestatia procurorilor urmand sa se judece in august.

Judecatorii din Vaslui au admis propunerea Comisiei de liberare conditionata din Penitenciarului Vaslui. Tribunalul Vaslui il condamnase la cinci ani si jumatate de inchisoare pe Fenechiu pentru mai multe fapte de coruptie, in urma contopirii a doua pedepse, una de cinci ani, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata, si una de trei ani si zece luni, pentru trafic de influenta in forma continuata si spalare de bani


Motivarea instantei arata ca judecatorii de la Judecatoria Vaslui au ignorat argumentele reprezentantilor Parchetului privind plata prejudiciului. “Chiar daca achitarea prejudiciului nu este o conditie pentru acordarea liberarii conditionate potrivit dispozitiilor Vechiului Cod penal, aceasta poate fi analizata ca o dovada temeinica de indreptare insa, desi in cauza a fost retinut un prejudiciu de aproximativ 5,7 milioane lei, condamnatul nu a achitat nici macar o parte din el”, se arata in motivare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img