News Flash:

Renault și Nissan își propun să fie printre cei mai mari producători de automobile electrice

17 Mai 2021
188 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9250 RON (0.0000)
USD: 4.1340 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 154066801522364900

 

Renault și Nissan își propun să fie printre primii producători de autovehicule care vând un milion de vehicule electrice, folosind un sistem uic de baterii, poziționându-se alături de Tesla și Volkswagen ca lideri ai industriei, scrie Financial Times.

Luca de Meo, director executiv al Renault, a făcut prognoza săptămâna aceasta la summit-ul Future of the Car al FT, adăugând că partenerii au discutat standardizarea modulelor de baterie utilizate în mașinile lor electrice.

Este un semn că alianța se vindecă în cele din urmă, sub noua conducere, după plecarea fostului șef al parteneriatului, Carlos Ghosn, arestat în 2018 pentru acuzații de abateri financiare.

„Dacă reușim să venim cu o abordare foarte sinergică în ceea ce privește bateria, alianța ar fi probabil una dintre primele care va trece pragul unui milion de mașini vândute pe același modul de baterie”, a spus De Meo.

Reducerea complexității și a costurilor este esențială pentru producătorii de automobile, deoarece aceștia încearcă să reducă prețul mașinilor cu baterii, crescând în același timp marjele de profit.

În prezent, Renault și Nissan folosesc baterii proprii, dar directorul operațional al Nissan, Ashwani Gupta, a declarat că următoarea generație va fi „o baterie comună” a alianței care include și Mitsubishi.

"Dacă vom face o baterie pentru 10 milioane de mașini cu aceeași chimie, aceeași structură, aceeași sursă, cu siguranță va fi un mare pas înainte", a spus el la summitul virtual.

Volkswagen intenționează să vândă un milion de mașini electrice sau hibride în acest an, din care jumătate vor fi doar pe baterii.

Tesla, care vinde doar mașini electrice, își crește producția după ce a ajuns aproape de livrarea a 500.000 de unități anul trecut.

La evenimentul de trei zile al FT președintele european al Ford, Stuart Rowley, a declarat că este necesară o colaborare mai extinsă cu guvernul și companiile din energie pentru adoptarea pe scară largă a mașinilor cu baterii, precum și necesitatea de a reduce prețul, astfel încât cumpărătorii să își poată permite modelele. „Dacă nu vom avea succes, oamenii vor păstra vehiculele mai vechi, vehiculele mai poluante. Nu putem lăsa oamenii în urmă.”

Au existat, de asemenea, avertismente cu privire la nevoia de materiale curate pentru fabricarea bateriilor. Tomas Nauclér, de la McKinsey, se așteptă la penurii de materiale precum litiu, cobalt și nichel sau de minereu de fier pentru oțel, în a doua jumătate a acestui deceniu, în condițiile în care mineritul va încerca să facă față noile procese de reducere a emisiilor din extracție sau procesare și să acopere cererea în creștere.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015916 (s)