sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Richard Moore a fost numit director al MI6, Serviciul britanic de informaţii externe

Distribuie:

Publicat:

Guvernul Marii Britanii l-a numit, miercuri, pe Richard Moore, diplomat de carieră şi fost ofiţer, în funcţia de director al Serviciului de informaţii externe (MI6), informează agenţia de presă Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Richard Moore, în vârstă de 57 de ani, a devenit ofiţer în cadrul MI6 în anul 1987, cu doar patru ani înaintea destrămării Uniunii Sovietice.

De asemenea, Moore a îndeplinit o serie de roluri diplomatice. În perioada 2014-2017, Richard Moore a fost ambasador al Marii Britanii în Turcia.

Acum, Guvernul de la Londra a decis numirea sa în funcţia de director al MI6, succedându-l pe Alex Younger, care se va retrage în toamnă.

"Sunt mândru şi onorat să conduc MI6", a declarat Richard Moore.

Născut în Libia, Moore este amator de golf, cricket şi rugby şi este tatăl a doi copii.

Directorul MI6 este singurul membru al acestuia al cărui nume este făcut public. MI6 joacă un rol important în lupta împotriva terorismului internaţional, a proliferării armelor chimice, biologice şi nucleare şi în combaterea atacurilor informatice împotriva Marii Britanii şi a intereselor sale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img