sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Rolex President, ceasul din aur si cu diamante al lui Ion Iliescu, a fost scos la licitatie

Distribuie:

Publicat:

O colecţie de 121 de ceasuri de lux, produse între 1950 – 2009, este scoasă la licitaţie în România. Cel mai scump este un Richard Mille, „ceasul vedetelor”, cu un preţ de pornire de 90.000 de euro. La vânzare este şi un Rolex President din aur, purtat de Ion Iliescu.

Pasionații de ceasuri de lux au ocazia să achiziţioneze unul. O întreagă colecţie unicat este scoasă la licitaţie, scrie mediafax.ro.

„Vorbim de 121 de ceasuri de mână produse între anii 1950 şi 2019. Ediţii limitate sau foarte limitate vizând o valoare de piaţă de peste 2 milioane de euro”, spune Alina Panico, PR manager Galeriile Artmark.

Vedeta colecţiei este un ceas produs în 2011, care a fost văzut pe mâna multor celebrităţi.

Pentru prima dată în România este scos într-o licitaţie un ceas Richard Mille, cunoscut ca ceasul vedetelor. Este purtat de Rafael Nadal, dar şi Jay-Z. Preţul de vânzare începe cu 90.000 de euro, însă poate ajunge şi până la 200.000 de euro.

O altă apariţie interesantă în colecţie este un model Rolex President, făcut în 1950, şi care a fost purtat de Ion Iliescu. Preţul de pornire este de 15.000 de euro.

„Este confecţionat din aur şi pe carcasa ceasului găsim diamante. A fost purtat în perioada 1993-1995”, explică Alina Panico.

Ceasurile scoase la licitaţie au preţuri de pornire de la 2-3 mii de euro, dar şi de 90.000 de euro.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img