News Flash:

Romania a exportat animale vii de 186,52 de milioane de euro, in primul semestru al anului

19 Octombrie 2020
200 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8735 RON (0.0000)
USD: 4.0875 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 145018304104742400

 

România a exportat animale vii în valoare de 186,52 de milioane de euro în primul semestru din acest an, în scădere cu aproape 10% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 206,68 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.

Cantitatea exportată a fost de 85.428,94 tone în primele şase luni ale anului, cu 16.845,2 tone (16,5%) mai puţină faţă de acelaşi interval de timp din 2019. În primul semestru din 2019 exporturile de animale vii în ţările intra şi extra comunitare au totalizat 102.274,18 tone

Pe de altă parte, importurile de animale vii au fost de 98,77 milioane de euro, în primul semestru din acest an, în scădere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut, când s-a consemnat o valoare de 99,69 milioane de euro. Din punct de vedere cantitativ în primul semestru din acest an s-au importat peste 31.510,57 tone de animale vii, iar în 2019, semestrul I, aproximativ 34.722,5 tone.

România continuă să înregistreze excedent în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu animale vii şi în 2020, respectiv 87,75 milioane de euro în primele şase luni ale anului, însă acesta s-a redus faţă de primul semestru din 2019 cu 18% (106,99 milioane de euro).

În perioada ianuarie-iunie 2020, deficitul României în comerţul internaţional cu produse agroalimentare a scăzut cu 11%, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 968,2 milioane de euro.

Pe relaţia cu Uniunea Europeană, România a consemnat un sold negativ de 1,74 miliarde de euro în primele şase luni ale anului, însă în comerţul cu ţările extracomunitare a fost pe un excedent de 781,4 milioane de euro.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013333 (s)