joi, 28 martie, 2024

Romania, locul 26 in Europa la consumul de cafea

Distribuie:

Publicat:

Piata cafelei in Romania a ajuns, in 2014, la valoarea de 420 de milioane de euro, iar consumul mediu anual de cafea pe cap de locuitor s-a situat la 2,3 kilograme, ceea ce plaseaza tara noastra pe locul 26 in Europa la acest capitol, arata datele celui mai nou studiu intocmit de PwC Romania si prezentat, joi, intr-o conferinta de presa.

Conform cercetarii, consumul anual de cafea in Romania a crescut cu o rata anuala de 9% in perioada 2000-2009, pe fondul cresterii economice inregistrate in acel interval. Totusi, in intervalul 2009-2011, piata cafelei s-a contractat cu 8% anual, dupa care s-a mentinut la un nivel relativ constant.

In 2014, valoarea pietei cafelei in Romania s-a situat la aproape 420 milioane de euro, in usoara scadere fata de anul anterior. Pe de alta parte, valoarea estimata a taxelor si impozitelor suplimentare colectate la bugetul general consolidat s-a ridicat de 64 milioane de euro, anul trecut. La nivelul anului 2013, incasarile la bugetul de stat din accizele pentru cafea au atins valoarea de 51,7 milioane de euro, respectiv 0,2% din totalul veniturilor din accize, care au insumat 21,1 miliarde lei.

‘Eliminarea accizei la cafea ar putea conduce la o scadere a pretului cafelei, incurajand astfel consumul si dezvoltarea pietei cafelei. La nivelul bugetului general consolidat, o astfel de masura ar avea un impact neutru, scaderea cu 0,2% a veniturilor colectate din accize fiind compensata pe orizontala de celelalte taxe si impozite colectate ca urmare a cresterii industriei cafelei’, se precizeaza in concluziile studiului PwC Romania.

La capitolul consum de cafea, Romania se afla pe locul 26 in Europa, cu o medie anuala per capita de 2,3 kilograme, sub media din Uniunea Europeana, de 4 kg/cap de locuitor. Realizatorii studiului de specialitate sunt de parere ca media scazuta a consumului este cauzata de pretul ridicat al cafelei raportat la puterea de cumparare a consumatorilor, dar si de nivelul TVA si mentinerea accizei nearmonizate, cum este cazul la cafea verde, cafea prajita (inclusiv cafea cu inlocuitori) si la cafea solubila (inclusiv amestecuri de cafea solubila).

Lideri in clasamentul de consum mediu anual de cafea sunt Danemarca — cu 8,6 kg/capita, Germania (6,4 kg/capita) si Italia (5,6 kg/capita). Un consum mediu anual mai mic de cafea decat cel raportat in Romania regasim in Slovacia, cu 2,2 kg/cap de locuitor, si Ungaria, cu 1,5 kg/cap de locuitor.

‘Din punct de vedere al filosofiei de impozitare, accizele se aplica de regula asupra unor produse care fie sunt considerate de lux, fie au un impact negativ asupra sanatatii ori asupra mediului inconjurator. Cafeaua nu se incadreaza, insa, in niciuna dintre aceste categorii, aceasta fiind un produs alimentar de larg consum. Prin urmare, mentinerea accizei are exclusiv o motivatie bugetara. Calculele noastre arata ca insa ca din perspectiva bugetara, eliminarea accizei la cafea ar avea un impact bugetar neutru. De altfel, prin propunerea privind noul Cod Fiscal, autoritatile doresc eliminarea acestei accize nearmonizate, motivul invocat fiind discrepanta intre veniturile la bugetul de stat si costurile de conformare din partea operatorilor economici, respectiv cheltuielile de administrare ale autoritatilor. Cred ca intensificarea luptei impotriva evaziunii fiscale trebuie sustinuta in continuare si este benefica in acest sector care are un nivel ridicat al evaziunii. Un nivel care duce la concurenta neloiala’, a declarat, in cadrul conferintei de presa, Daniel Anghel, partener Consultanta Fiscala PwC Romania.

La randul sau, Bogdan Belciu, partener Consultanta pentru Management PwC Romania, a precizat ca, in ceea ce priveste pretul cafelei, in Romania acesta se situa, in 2013, la 8,6 euro/kilogram, iar o reducere de acciza si de TVA ar conduce la o scadere a pretului cu pana la 70 de eurocenti.

Romania este unul dintre putinele state membre ale Uniunii Europene care mai aplica accize la cafea, impreuna cu Danemarca, Germania, Croatia, Belgia si Letonia. In toate cele 22 de state membre, cafeaua nu este accizata.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img