joi, 28 martie, 2024

Romania – Muntenegru se va juca la CLUJ

Distribuie:

Publicat:

Meciul dintre nationalele Romaniei si Muntenegrului, din preliminariile Mondialului din 2018, nu se va mai disputa pe Cluj Arena, asa cum era programat.

Partida se va juca tot in Cluj, dar pe arena formatiei CFR, “Dr. Constantin Radulescu”, potrivit unui anunt al UEFA.

“Federatia Romana de Fotbal a decis ca meciul Romania – Muntenegru sa aiba loc pe stadionul Dr. Constantin Radulescu”, se arata in raspunsul UEFA transmis agentiei Mediafax.

Motivul acestei decizii drastice este starea gazonului de pe Cluj Arena, care nu poate fi refacut pana la ora meciului cu Muntenegru.

Arena din Ardeal a gazduit mai multe concerte in timpul festivalului Untold, mii de spectatori asistand la evenimente de pe gazon.

Suprafata de joc se afla acum intr-o stare deplorabila, iar compania care se ocupa de intretinerea ei a admis recent ca nu va putea s-o refaca in proportie de 100% pana la ora meciului cu Muntenegru.

Pentru a evita ca nationala noastra sa aiba probleme, FRF a decis asadar sa mute meciul pe stadionul celor de la CFR.

De altfel, in cursul zilei de miercuri Federatia a anuntat ca suspenda vanzarea biletelor pentru aceasta partida, asteptand consultarile cu reprezentantii UEFA in privinta stadionului pe care va avea loc partida.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img