Ruptura de menisc, reprezintă una dintre patologiile ortopedice rămasă neînţeleasă de cei mai mulţi dintre pacienţi, cel mai des din cauza necunoaşterii meniscului în sine şi a rolului jucat de către acesta. Astfel, o definiţie a meniscului şi o prezentare grosieră atât a structurii cât şi a anatomiei acestuia, ne va ajuta să înţelegem rolul lui foarte important.
Ce este meniscul?
Meniscul constituie un cartilaj fibroelastic, ce se interpune între femur şi tibie, cunoscut şi sub numele de cartilaj semilunar. Acesta este alcătuit din punct de vedere biochimic dintr-o reţea de fibre, dispuse atât radial cât şi circumferenţial; fibre ce sunt compuse din colagen (90% de tip I), proteoglicani, glicoproteine şi apă (în procentaj de 65-75%). Din punct de vedere anatomic fiecare menisc prezintă: două capete (reprezentate de către cornul anterior şi cornul posterior), două suprafeţe (superioară, cu formă concavă şi inferioară, cu formă plată), două margini (externă şi internă) şi două corpuri (meniscul medial, cu formă semicirculară şi meniscul lateral, cu formă circulară). O altă împărţire, prin prisma vascularizaţiei, foarte relevantă din punct de vedere al potenţialului de reparare, ce merită menţionată, o reprezintă aşa-numitele zone: roşie, rosie-albă şi albă.
Despre importanţa acestor zone vom discuta în paragraful dedicat tratamentului. Meniscul prezintă de asemenea şi o serie de puncte de fixare. Cele mai importante fiind reprezentate de către aşa-zisele rădăcini: anterioară şi posterioară (acestea jucând rol stabilizator, ele fixând meniscul la platoul tibial). Din punct de vedere al funcţiei, meniscul este responsabil de: creşterea congruenţei în articulaţie, absorbţia şocurilor, transmiterea forţelor portante dar şi jucarea unui rol stabilizator în articulaţie. Folosind o comparaţie foarte simplificată, meniscul reprezintă un manşon ce serveşte la articularea cât mai perfectă a femurului cu tibia. Putem astfel, să ne facem o idee în mare despre ce este şi la ce foloseşte meniscul.
Tipuri de leziuni meniscale
Ca orice componentă a corpului uman, meniscul, nu este ocolit de către potenţialul de injurie. Leziunile meniscale se împart, în funcţie de modul de producere, în: traumatice (căderi, accidente sportive, etc) şi degenerative. Această împărţire reprezintă un criteriu foarte important pentru medicul terapeut în stabilirea curei de tratament. Când ne referim la leziuni, în contextul meniscului, cel mai adesea ne referim la rupturi.
Rupturile meniscale traumatice apar, în general, în cadrul populaţiei mai active; În timp ce, în cadrul populaţiei îmbătrânite, rupturile degenerative prezintă o prevalenţă mult mai ridicată. Din punct de vedere al traiectului rupturii, rupturile meniscale de tip traumatic sunt, în general, orientate vertical (ex: rupturi radiale, rupturi longitudinale, inclusiv cele de tip “bucked-handle”). Acestea, după cum le spune şi numele, apar în urma unor traumatisme şi de multe ori, vin însoţite de leziuni adiţionale la nivelul structurilor învecinate (rupturi ligamentare, cel mai des ligamentul încrucişat anterior).
În cazul leziunilor de tip degenerativ, ce survin în timp, în lipsa unui traumatism, traiectul este în general, orientat orizontal. Ele se pot extinde, dând naştere la leziuni complexe sau de tip “flap’ şi sunt asociate cu extruzia meniscală şi tardiv cu erodarea cartilajului articular.
