joi, 25 aprilie, 2024

Rusia isi face RECLAMA: EpiVacCorona, al doilea vaccin anti-COVID-19, are la varstnici o eficacitate de 94%

Distribuie:

Publicat:

 

Al doilea vaccin rusesc anti-COVID-19 după Sputnik V, denumit EpiVacCorona, are o eficacitate de 94% la persoanele vârstnice şi oferă imunitate cel puţin un an, a declarat miercuri Alexandr Semionov, directorul centrului Vektor, care a dezvoltat acest ser, relatează agenţia EFE.

Testele clinice la care au participat persoane cu vârste de peste 60 de ani au relevat că ''folosirea vaccinului generează anticorpi eficienţi în 94% din cazuri, iar pentru celelalte protejează împotriva unei forme grave a infecţiei'', a indicat Semionov, adăugând că EpiVacCorona ''funcţionează împotriva tuturor variantelor (coronavirusului) cunoscute, împotriva celei britanice, sud-americane şi sud-africane'', putând fi modificat rapid pentru a fi adaptat şi altor variante ce ar putea să apară.

Cât despre durata imunităţii, el a menţionat un an, deşi ''teoretic ar trebui să fie doi ani''. ''Nu ne hazardăm deocamdată să dăm o estimare oficială, pentru că a trecut puţin timp. Primii vaccinaţi au fost imunizaţi foarte recent'', a explicat directorul centrului Vektor, amintind că EpiVacCorona se află în prezent în faza a treia a testelor clinice.

Acest vaccin, al doilea înregistrat în Rusia după Sputnik V, este administrat în două doze şi generează cantitatea necesară de anticorpi la circa 42 de zile după prima injecţie. Luna acesta vor fi produse 1,5 milioane de doze de EpiVacCorona, cantitate ce va creşte la 3 milioane în luna mai şi 5 milioane în iunie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img