News Flash:

Rusia sugerează că ar putea ataca Pentagonul, Casa Albă sau sediul NATO: Rogozin a publicat imagini din satelit cu sediile lor 'pentru orice eventualitate'

29 Iunie 2022
161 Vizualizari | 0 Comentarii
media 165521463228125600

Agenția spațială rusă a publicat marți coordonatele sediilor occidentale de apărare, inclusiv ale Pentagonului american și ale locului unde se desfășoară summitul NATO, afirmând că operatorii de sateliți occidentali lucrează pentru inamicul Rusiei - Ucraina, informează Reuters.

Dmitri Rogozin, șeful agenției Roscosmos, a declarat pentru agenția rusă de știri RIA Novosti: "Întregul conglomerat de grupări orbitale private și de stat lucrează acum exclusiv pentru inamicul nostru".

Membrii alianței NATO, condusă de SUA, nu ascund faptul că trimit arme pentru a ajuta Ucraina să reziste invaziei Rusiei.

Compania americană de imagini prin satelit Maxar, printre ai cărei clienți se numără Departamentul american al Apărării, a publicat de mai multe ori imagini pe care le-a realizat deasupra Ucrainei și Rusiei încă dinainte de începerea invaziei din februarie.

Printre acestea se numără imagini ale consolidării militare a Rusiei în apropierea Ucrainei, într-un moment în care aceasta nega orice intenție de a invada.

"Astăzi se deschide summitul NATO de la Madrid, la care țările occidentale vor declara Rusia cel mai mare dușman al lor", a scris Rogozin pe canalul său de socializare Telegram.

"Roscosmos publică fotografii din satelit ale locului de desfășurare a summitului și chiar ale "centrelor de decizie" care îi susțin pe naționaliștii ucraineni".

Continuarea pe stiripesurse.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1288 (s) | 23 queries | Mysql time :0.049219 (s)