vineri, 29 martie, 2024

S-a intalnit cu un calugar de la Manastirea din Pestera Ialomitei. Batranul era speriat, vorbea grabit si gesticula

Distribuie:

Publicat:

S-a intalnit cu un calugar de la Manastirea din Pestera Ialomitei, insa aparitia batranului era de-a dreptul stranie. Parea neingrijit si speriat, vorbea grabit si gesticula intruna, cu mintea tulburata.

S-a apropiat de femeie si a inceput sa-i povesteasca lucruri neobisnuite.

”Ma aflu de mult timp in manastirea din Pestera Ialomitei, sapata din voia Domnului dar in mod natural si cu mii de ani in urma, in inima unor munti miraculosi in care scenele dramatice umplu noptile de mistere infioratoare… Zile intregi de posturi si alergatura cu turistii prin galeriile amenajate pentru vizita, pe scari alunecoase si podete de lemn vechi, ros de cari si putrezit de apele adancului, urmate de nopti de nesomn si veghe, cand spiritele pesterii se trezeau si incepeau spectacolul nocturn, m-au epuizat, ajungand acum doar un spectru al tanarului robust ce venise aici cu ani in urma. Mi-a placut dintotdeauna peisajul mirific al muntilor falnici si al brazilor verzi, vesnicia lor, aerul proaspat si mirosul de cetina; mi-a placut sa-i intampin pe credinciosii care veneau sa aprinda o lumanare, sa le dau sfaturi de credinta si binecuvantare intru Domnul; mi-a placut sa-i conduc pe copiii veniti in vizita prin toate galeriile sub lumina reflectoarelor colorate, sa le vorbesc despre minunile lasate de Domnul pe pamant, inlauntrul lui precum si deasupra. Apoi au venit oameni bolnavi, care se rugau de sanatate. Mila mi-a fost de aceste suflete chinuite, si m-am rugat de spiritele pesterii sa-mi dea puterea de a ma pune in slujba binelui, asa cum mi-a fost chemarea dintotdeauna.

Astfel ca in fiecare noapte coboram in galeria prin care curge izvorul de apa vie si apa moarta – cel despre care s-a scris in cateva hrisoave antice, pe care lumea insa nu le-a crezut, numindu-le basme – si umpleam sticlute mici si plate, dintr-acelea de vodka Rustika, pe care le lasau turistii pe iarba arsa, in urma gratarelor si a focurilor aprinse prin paduri, sticle de buzunar cum se mai numesc, deoarece sunt tocmai potrivite sa le ascunzi in buzunarele sutanei fara a atrage atentia, mai ales ca oricum nimeni nu ar intelege de ce sa fie nevoie ca sutanele sa aiba buzunare… Si apoi, de fiecare data cand un bolnav imi cerea ajutorul, scoteam o sticluta in care lichidul se vedea de un verde intens, aceasta fiind culoarea apei fermecate. Iar omul bea apa, si pe loc ii reveneau culoarea in obraji si lumina sperantei in ochi, puterea si sanatatea tineretii fara de batranete si a vietii fara de moarte…

Toate au mers bine pana cand, intr-o seara, intrand in imparatia umbrelor din pestera ingropata sub munte, vazui cum zidurile prinsesera viata si se alergau prin haul pamantului, ascunzand coridoare ce sclipeau ademenindu-ma precum fata morgana, pierzandu-se apoi in oglinzi paralele ce ma ameteau cu jocul lor de lumini si umbre. Fecioare zanatice cu ochii sclipind de puteri magice dansau jocul ielelor infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare, apoi m-au cuprins in vartejul horei lor nebune si urcandu-ma intr-o trasura cu cai de foc, m-au purtat pe deasupra muntilor, peste piscuri semete si stanci singuratice, rasul lor si cantecul fermecat rasunandu-mi in urechi timp indelungat, precum o vraja nepamanteana… Cand m-am trezit, o privighetoare isi canta trilul in cetina ce acoperea cerul sfant de deasupra corpului meu pacatos ca o bolta verde, prin care primele raze de soare se chinuiau sa strabata. Apoi mi-am simtit mintea inundata de o noapte neagra, prin care cu greu mai razbat crampeie de aducere aminte, si nu mai stiu de-a fost aievea ori vis…” , a povestit calugarul, potrivit muntii-bucegi.ro.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebo

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img