sâmbătă, 20 aprilie, 2024

SCENE SOCANTE Un MONSTRU din Galati si-a muscat, asfixiat si desfigurat bebelusul de 7 luni

Distribuie:

Publicat:

Un bărbat din Galați, acuzat că și-a mușcat, asfixiat și desfigurat bebelușul în vârstă de 7 luni, a fost arestat preventiv.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorii au cerut Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a unui bărbat cercetat pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate minorului, scrie mediafax.ro.

Procurorii au probe că, începând din luna mai 2020, bărbatul și-a agresat fiul, un bebeluș de numai 7 luni, prin muşcături şi comprimarea cu degetele în zona feţei şi a toracelui.

Faptele bărbatului au dus la afectarea integrităţii fizice şi psihice a propriului copil.

Mai mult, în 2 iunie, în timp ce se aflau la locuinţa din Vădeni, comuna Cavadineşti, judeţul Galaţi, bărbatul și-a bătut din nou copilul, cauzându-i un traumatism cranio-meningo-cerebral cu hemoragie care au avut nevoie de 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale.

Magistrații Tribunalului Galaţi au aprobat cererea procurului de caz și au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img