vineri, 29 martie, 2024

Schimbări URIAȘE la CNAIR! Cum explică Răzvan Cuc: Trebuia procedura închisă

Distribuie:

Publicat:

Adunarea Generală a Acţionarilor a CNAIR a decis, în data de 4 noiembrie, numirea a doi membri noi în Consiliul de Administraţie şi numirea definitivă pe o perioadă de 4 ani a CA, în condiţiile în care acesta fusese numit provizoriu. Trebuia procedura închisă, a declarat fostul ministru Răzvan Cuc.

"Sunt nişte proceduri legale, nu s-a întâmplat absolut nimic. Am văzut că domnul prim-ministru minte de la tribuna Parlamentului cu neruşinare vis-a-vis de faptul că ar fi intrat Narcis Neaga în Consiliul de Administraţie, lucru total neadevărat. A fost o procedură legală desfăşurată pentru care s-au cheltuit nişte bani. Nu ştiu să vă spun suma, dar este o procedură pentru toate companiile se face o procedură de selecţie, iar normal era să se închidă procedură. Nu puteam să lăsăm o procedură nefinalizată", a declarat ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, conform Mediafax.

Acesta a adăugat că selecţia a fost relizată de companie, iar el trebuia să încheie procedura pentru care au fost întreprinse cheltuieli. "Dacă cunoaşteţi legea, o să vă uitaţi că el dacă acceptă acel mandat va deveni membru neexecutiv, unu, doi la mână, nu l-a selectat ministrul Transporturilor. Nu ministrul selectează, e o companie care selectează, este concurs de selecţie, este o selecţie de dosare. Deci mare atenţie. Trebuia procedura închisă, nu puteam să plec din minister să las o procedură deschisă, fără să se dea o soluţie. Dacă venea cineva şi spunea domnule de ce aţi cheltuit banii fără să finalizaţi procedura", a mai declarat Cuc.

Întrebat despre acest subiect, Lucian Bode, ministrul Transporturilor a spus că va analiza procesul de numire din CA-ul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

"Daţi-mi voie să mă documentez asupra procesului de selecţie, dacă toţi au îndeplinit condiţiile sau nu", a declarat acesta marţi.

Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere a numit doi membri noi în Consiliul de Administraţie, pe Maşala Ionuţ Laurenţiu şi Piţiogoi Mihuţ Marius, şi a numit definitiv Consiliul pentru o perioadă de 4 ani, după ce iniţia a fost numit provizoriu. Ion Iordăchescu a demisionat din CA. Membrii actuali, pe lângă cei doi numiţi în cursul zilei de luni, sunt Bumbac Georgeta, Pascu Bogdan şi Mihalache Costin.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img