vineri, 19 aprilie, 2024

Schiorii germani nu vor efectua stagii de pregatire pe alte continente

Distribuie:

Publicat:

Schiorii germani nu vor efectua stagii de pregătire în America de Sud sau Noua Zeelandă, aşa cum se dorea iniţial, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia germană de schi alpin potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui Federaţiei, Wolfgang Maier, sportivii se vor antrena doar în ţări europene pentru noul sezon competiţional de schi alpin care ar urma să înceapă în octombrie.

''Centrul nostru de pregătire va fi aici, în Europa. Trebuie să ne adaptăm, să fim flexibili'', a spus Maier.

Iniţial era vorba ca schiorii care participă la probele de coborâre să se antreneze în China, în luna august.

''Cantonamentele la mare distanţă sunt prea riscante în acest moment. Vom avea stagii de pregătire în Italia, Austria, Elveţia, poate şi Norvegia'', a punctat Maier.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img