joi, 28 martie, 2024

Scoasa din viata publica de CNSAS, Mona Musca revine: ‘Politica e o meserie frumoasa, numai ca trebuie facuta onest’

Distribuie:

Publicat:

Politica e o meserie frumoasă, formidabilă, pentru că poți face mult bine pentru multă lume, a declarat Mona Muscă, la deschiderea celei de a 12-a ediții a One World România, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului. Aceasta a insistat că în nicio altă meserie nu poți să cuprinzi atâtea persoane cărora să le faci un bine, potrivit b1tv.

"Politica e o meserie frumoasă, formidabilă pentru că poți face mult bine pentru multă lume. În nicio altă meserie nu poți să cuprinzi atâtea persoane cărora să le faci un bine – cu o lege, cu un amendament, cu o decizie. E formidabilă! Și satisfacția pe care o ai când reușești să faci ceva este infinit mai mare decât satisfacția pe care o ai să ai conturi în străinătate și vile la Snagov și așa mai departe – nu se compară!, alea sunt fleacuri pe lângă acest lucru. Trebuie facută ca o meserie. Dacă ești în Parlament trebuie să funcționezi ca o instituție! Fiecare parlamentar ar trebui să funcționeze ca o instituție. Pentru asta trebuie să aibă proiecte, trebuie să aibă o anumită viziune, trebuie să aibă o echipă cu care să lucreze, trebuie să lucreze cu experții pentru că niciun politician nu e expert în aproape nimic din ceea ce face dar, poți să strângi oameni foarte buni cu expertiză în jurul tău. Deci încă o dată spun: e o meserie superbă, numai că trebuie făcută onest. Atât! Să ai interesul public în genă. Iar dacă nu îl ai, trebuie să te educi", a susținut Mona Muscă.

Personaj cu foarte multă notorietate, Mona Muscă s-a retras din viața publică în martie 2007, după ce a fost declarată colaborator al Securității. Ea afirmase că nu a făcut poliţie politică, dar CNSAS a constatat contrariul, iar Curtea de Apel Bucureşti a confirmat verdictul Consililiului, printr-o hotărâre definitivă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img