joi, 28 martie, 2024

Scriitorul Stephen King: ‘Consolidarea din industria editorială dăunează concurenţei’

Distribuie:

Publicat:

Scriitorul Stephen King, considerat un maestru al genului horror, a declarat marţi, în cadrul unui proces iniţiat pentru a se stabili dacă editura Penguin Random House poate să primească permisiunea de a fuziona cu grupul Simon & Schuster, că acţiunile de consolidare din industria cărţii sunt dăunătoare pentru concurenţă, informează Reuters.

Într-un proces care a început luni, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a argumentat că un judecător federal ar trebui să blocheze fuziunea de 2,2 miliarde de dolari dintre cei doi membri din grupul celor mai mari cinci edituri din lume – grup cunoscut sub numele de "Big Five" -, într-o acţiune judiciară în care sunt aşteptaţi să depună mărturie şi directorii executivi ai grupurilor Penguin Random House şi Simon & Schuster.

Guvernul american consideră că o astfel de fuziune ar duce la o scădere a avansurilor primite de unii dintre scriitorii care câştigă sume de 250.000 de dolari sau chiar mai mari, alegând această cale de atac în locul argumentului tradiţional potrivit căruia cumpărătorii vor plăti sume mai mari pentru cărţi, potrivit Agepres.ro.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img