marți, 23 aprilie, 2024

Secretar de stat MTS: ‘Vom avea in premiera fonduri europene pentru infrastructura in zona de tineret’

Distribuie:

Publicat:

Andra Costache, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pentru prima oară zona de tineret va atrage fonduri europene pentru infrastructură, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că 14 foste tabere şcolare, în prezent centre de agrement, vor fi reabilitate şi aduse la standarde europene.

"În zona de tineret, pentru prima oară vom avea fonduri europene pentru infrastructură. Domeniul tineretului a fost neglijat în ultimii ani, iar fondurile europene nu au constituit o prioritate. E îngrijorător că mai bine de jumătate din centrele noastre de agrement, fostele tabere şcolare, la momentul actual nu sunt funcţionale. Însă acest lucru se va schimba. Astfel, am pus bazele unui amplu demers de finanţare pentru reabilitarea a 14 centre de agrement prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică şi prin Programul Operaţional Regional. Vom avea practic câte două astfel de centre în fiecare regiune de dezvoltare a ţării. Centrele vor fi reabilitate şi aduse la standardele europene şi nu ne referim aici doar la condiţiile de masă şi cazare, ci la facilităţi în ceea ce priveşte arhitectura şi structura pe facilităţi de educaţie non-formală. Practic, pe lângă componenta de agrement, conceptul cheie este educaţia non-formală. În plus faţă de cele 14 centre care vor fi reabilitate din fonduri europene, am introdus deja pe listă 4 tabere care vor fi şi extinse, în afară de renovare, prin Compania Naţională de Investiţii. Practic vom crea acolo săli de conferinţă, spaţii de pregătire profesională, terenuri de sport şi alte spaţii", a spus ea.

"De asemenea, ne propunem prin Programul Operaţional Capital Uman vom realiza opt centre comunitare, câte unul pe fiecare regiune de dezvoltare a ţării. Vorbim de o investiţie de peste 60 de milioane de euro, care să ofere servicii integrate tinerilor care nu se află în prezent în nicio formă de pregătire profesională, învăţământ sau pe piaţa muncii", a adăugat Andra Costache.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat la 1 iulie de Guvernul României, conţine granturi, garanţii, împrumuturi şi facilităţi fiscale pentru toate domeniile de activitate. Pe zona de tineret, se găsesc programe de integrare a tinerilor între 16 şi 29 ani pe piaţa muncii (NEETS) prin crearea de noi locuri de muncă, iniţierea tinerilor în antreprenoriat, asigurarea unor programe de calificare, ucenicia la locul de muncă, valoarea apelului de proiecte fiind de de 300 de milioane de euro. La fel de importante, pe partea de proiecte de infrastructură educaţională şi de cercetare sunt reabilitarea şi aducerea a 40 de tabere şcolare la cele mai înalte standarde europene, cu o valoare totală de aproximativ 1 miliard de lei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img