News Flash:

Secretarul general al NATO: 'Ne asteptam sa adaugam 100 de miliarde de dolari in cheltuieli de aparare intre 2016-2020'

1 Februarie 2019
482 Vizualizari | 0 Comentarii
media 148102846985406000 1

SUA au cerut aliaţilor europeni să contribuie mai mult la finanţarea apărării comune, iar vestea bună este că aceştia investesc mai mult în domeniu, în perioada 2016-2020 urmând să fie alocate 100 de miliarde de dolari suplimentare pentru apărare, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unui interviu pentru Antena 3, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă în opinia sa SUA şi preşedintele Donald Trump sunt pe deplin angajaţi faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi în principal faţă de aplicarea articolului 5 din tratatul NATO, Jens Stoltenberg a răspuns afirmativ, precizând că "acest lucru a fost afirmat cu claritate de preşedintele (Donald) Trump şi de administraţia sa din nou şi din nou".

"El a afirmat acest lucru cu claritate în urmă cu doar câteva zile, dar şi, de exemplu, la summitul NATO de la Bruxelles, din iulie, de anul trecut. A existat un mesaj clar de la preşedintele Trump, de exemplu la conferinţa de la sfârşitul summitului, că el, preşedintele SUA, rămâne angajat faţă de NATO. În acelaşi timp SUA au cerut de la aliaţii europeni să asigure o împărţire a poverii mai corectă, să investească mai mult în apărare. Sunt de acord cu acest lucru, dar nu numai eu. Şi aliaţii sunt de acord că avem nevoie de o împărţire a poverii mai corectă în Alianţă, nu putem continua ca numai SUA să suporte o parte atât de mare a poverii când vine vorba de cheltuieli în domeniul apărării", a spus Stoltenberg.

Aparent, apelul lui Donald Trump la creşterea investiţiilor în apărare ale aliaţilor din cadrul NATO a dat rezultate.

"Vestea bună este că aliaţii europeni investesc mai mult. Plecând pe planurile primite de la diferiţi aliaţi europeni ne aşteptăm să adăugăm 100 de miliarde de dolari în cheltuieli de apărare între 2016-2020. Ne mişcăm în direcţia cea bună şi SUA sunt foarte conştiente de acest lucru", a mai spus secretarul general al NATO.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1206 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012944 (s)