vineri, 19 aprilie, 2024

Seful DIICOT, anunt de ULTIMA ORA in dosarul Black Cube: ‘Avem un inculpat. In scurt timp veti avea solutie’

Distribuie:

Publicat:

Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a precizat, miercuri, că în scurt timp va fi transmisă o soluție în dosarul Black Cube, subliniind totodată că anchetatorii au formulat deja acțiune penală față de un inculpat.

„Dosarul Black Cube se află în curs de cercetare și sperăm că în foarte scurt timp veți avea o soluție în această cauză. Avem un inculpat. Acțiunea penală este îndreptată împotriva unui inculpat și cred că în foarte scurt timp veți avea soluția procurorului”, a declarat procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, la conferința privind bilanțul pe 2018 al instituției, scrie Mediafax

În octombrie 2018, fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a fost audiat de către procurorii DIICOT în dosarul Black Cube, el precizând că a cerut audierea în această cauză a directorului Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), Lucian Pahonţu, dar şi a unor ofiţeri operativi ai serviciului.

Daniel Dragomir este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv, existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img