vineri, 19 aprilie, 2024

Seful Statului Major al SUA asigura ca retragerea trupelor din Afganistan ramane ‘conditionata’

Distribuie:

Publicat:

Retragerea militarilor americani din Afganistan, pe care Donald Trump a promis să o încheie până de Crăciun, depinde de o reducere a violenţei pe teren şi de alte condiţii prevăzute în acordul semnat în februarie între SUA şi talibani, a declarat şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

'Acordul şi planurile de retragere, în ansamblul lor, prevăd condiţii', a declarat generalul Mark Milley într-un interviu pentru postul public de radio din SUA, NPR, difuzat luni.

'Ceea ce contează este că noi suntem pe cale să punem capăt unui război într-un mod responsabil, deliberat şi care să garanteze interesele cruciale ale securităţii naţionale americane ce sunt în joc în Afganistan', a adăugat el.

Acordul istoric semnat la 29 februarie între Washington şi talibani, după 19 ani de conflict, prevede o retragere totală a trupelor americane până cel târziu la mijlocul anului 2021 sau mai târziu.

În schimb, insurgenţii s-au angajat să nu permită teroriştilor să opereze de pe teritoriile pe care le controlează, să nu mai atace oraşele şi să înceapă negocieri de pace directe, fără precedent, cu guvernul de la Kabul.

Acestea din urmă au început în septembrie, cu o întârziere de câteva luni.

Generalul Milley a insistat că preşedintele Trump a dat undă verde doar pentru o 'retragere condiţionată'. 'Termenii acordului au fost tot timpul clari', a asigurat el, adăugând că viitoarele faze ale retragerii vor fi în orice caz 'decise de către preşedinte'.

'Noi, militarii, oferim cele mai bune sfaturi militare cu privire la aceste condiţii, astfel încât preşedintele să poată lua decizii responsabile în cunoştinţă de cauză', a spus generalul Mark Milley.

El a apreciat că diminuarea violenţei nu a fost 'semnificativă' în ultimele patru-cinci luni.

Numărul soldaţilor americani a scăzut deja într-un mod considerabil. Erau 12.000 în momentul semnării acordului între SUA şi talibani şi ar urma ca până în noiembrie să rămână doar 4.500.

Pentagonul ia în calcul să menţină contingentul american la acest nivel la începutul anului 2021, aşteptând să constate că negocierile interafgane avansează.

Dar executivul american a emis diferite semnale în ultimul timp.

Consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, Robert O'Brien, a declarat săptămâna trecută că trupele vor fi reduse la 2.500 la începutul anului viitor.

Preşedintele republican, care a promis de la alegerea sa acum patru ani 'să pună capăt războaielor fără sfârşit' şi care candidează pentru un al doilea mandat în scrutinul din 3 noiembrie, a afirmat că şi-ar dori retragerea tuturor militarilor din Afganistan 'până la Crăciun'.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img