vineri, 19 aprilie, 2024

Semnal de alarmă tras de medici: Boală neurologică misterioasă care se răspândește cu rapiditate

Distribuie:

Publicat:

O boală neurologică misterioasă a provocat o dispută între oficialii din domeniul sănătății care neagă că bolile formează un adevărat „cluster” și experții medicali care caută o legătură, potrivit The Guardian.

Totul a început când Roger Ellis, un mecanic în vârstă de 65 de ani din Canada, s-a îmbolnăvit, iar medicii nu au reușit să îi găsească niciun diagnostic. Deși starea lui de sănătate se deteriora pe zi ce trece și în primele trei luni de spitalizare a slăbit 60 de kilograme, a trebuit să mănânce printr-un tub și să folosească un scaun cu rotile, medicii erau în continuare nedumeriți. Ei au exclus epilepsia, un accident vascular cerebral, boala Creutzfeldt-Jakob, encefalita autoimună și cancerul.

După un an, Roger a fost transferat într-un azil, iar familia sa a fost nevoită să accepte ideea că bătrânul face parte dintr-un grup de oameni care suferă de o boală misterioasă.

Astfel de cazuri au continuat să apară în Canada, iar experții nu au găsit nicio explicație. Misterul a provocat o dispută acerbă între oficialii care sugerează că aceste cazurile nu au legătură între ele și oamenii de știință care au susținut că toate ar fi fost declanșate de factori de mediu sau contaminare.

Victimele se confruntau cu dureri inexplicabile, spasme și schimbări de comportament, a spus doctorul Alier Marrero neurologul care a identificat primul cluster. Mulți au arătat apoi semne de declin cognitiv, pierdere de mușchi, salivare, clănțănit din dinți și halucinații.

Până acum, 48 de cazuri au fost recunoscute public, dar oficialii au declarat că numărul persoanelor afectate depășește în prezent 100.

Oficialii de sănătate publică au urmărit cazurile de aproape un an și au dat puține indicii că sunt aproape de o soluție.

Dar într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, ministrul sănătății din New Brunswick, Dorothy Shephard, a anunțat la sfârșitul lunii octombrie că un raport epidemiologic nu a găsit nicio dovadă semnificativă că vreun aliment, comportament sau expunere a mediului cunoscut ar putea fi responsabil.

Un document controversat prezentat Asociației Canadei a Neuropatologilor, susține că opt decese atribuite grupului au fost „diagnostice greșite” ale unor boli cunoscute, cum ar fi Alzheimer și cancer.

Oficialii din New Brunswick au început să susțină ideea că grupul în sine ar putea fi o combinație de cazuri fără legătură. Dar schimbarea bruscă a stârnit îngrijorare în rândul familiilor victimelor că provincia se grăbește să declare cazul închis.

„A fost doar o demonstrație a cât de incompetentă și dezorganizată a fost provincia”, a spus Ellis, care spune că alte familii cu care a vorbit sunt „devastate” de răspunsul provinciei. „Este păcat că tatăl meu și atât de mulți alții trebuie să fie implicați în această mizerie.”

COntinuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img