News Flash:

Senat: Activitatea prestată de către o persoană fizică autorizată, recunoscută ca vechime în muncă

4 Octombrie 2021
241 Vizualizari | 0 Comentarii
15016498

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect privind recunoaşterea activităţii economice desfăşurate de către persoanele fizice autorizate (PFA) ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

Proiectul a fost adoptat cu 82 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 43 de abţineri.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari USR PLUS, are ca obiect de reglementare completarea OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu un nou articol potrivit căruia activitatea prestată de PFA să fie considerată vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

"Prin prezenta propunere legislativă se urmăreşte a se stabili accepţiunile expresiilor 'vechime în muncă' şi 'vechime în specialitate', ambele având înţelesul de 'perioadă în care PFA a desfăşurat activitatea economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale', nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată", se arată în raportul întocmit de comisia de specialitate.

Potrivit unui amendament admis, activităţile economice desfăşurate de persoana fizică autorizată constituie vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate "dacă activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară şi este înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii".

Propunerea legislativă pentru completarea OUG nr. 44/2008 va fi trimisă spre dezbatere şi adoptare la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0924 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029239 (s)