News Flash:

Serialul SF 'Stranger Things' revine cu noi aventuri supranaturale

25 Mai 2022
277 Vizualizari | 0 Comentarii
media 165341857039725100

Serialul SF ''Stranger Things'', difuzat de platforma Netflix, revine săptămâna aceasta cu o primă parte din mult aşteptatul sezon patru, care promite noi aventuri supranaturale desfăşurate în oraşul ficţional Hawkins, din statul Indiana, informează Reuters.

Acţiunea noului sezon este plasată la şase luni după confruntarea teribilă de la mall-ul Starcourt, care a încheiat sezonul precedent, iar tinerii protagonişti sunt separaţi după ce Eleven, interpretată de Millie Bobbi Brown, se mută în California cu Joyce (Winona Ryder) şi cei doi fii ai acesteia, Will şi Jonathan.

În lipsa puterilor sale telekinetice, precum şi a abilităţilor de socializare, Eleven ajunge în curând să fie victima unor agresiuni. În acest răstimp în Hawkins, restul găştii de adolescenţi este prinsă cu provocările vieţii de licean, dar şi cu o nouă ameninţare ivită din dimensiunea alternativă Upside Down.

Un al treilea fir narativ urmăreşte revenirea, dezvăluită anterior, a fostului şef al poliţiei din Hawkins, Hopper, tatăl adoptiv al lui Eleven, care ajunsese prizonier în Rusia, potrivit Agerpres.ro.

''Va răspunde la o mulţime de întrebări'', a declarat pentru Reuters actorul Caleb McLaughlin, care îl interpretează pe Lucas.

''Plonjează mai profund în unele dintre marile întrebări pe care cred că şi le-au pus o mulţime de fani. Cred că fanii vor fi foarte încântaţi de acest sezon'', a adăugat Sadie Sink, care o interpretează pe Max.

Asemenea altor producţii, filmarea celor nouă episoade ale noului sezon a fost întârziată de pandemia de COVID-19. Sezonul al treilea a fost difuzat în 2019.

Criticii au primit cu entuziasm noul sezon, dar au menţionat lungimea episoadelor, episodul final având o durată de două ore şi jumătate.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0874 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029902 (s)