vineri, 29 martie, 2024

Sindicatul Europol : Cei 3 agresori de la Buzău au fost reținuți

Distribuie:

Publicat:

În urma mediatizării cazului de la Buzău, în care 3 bărbați s-au manifestat violent în prezența patrulei de poliție ajunsă la fața locului, lovind un bărbat care se află în autoturismul său, avem și primele măsuri.

Ca informație suplimentară față de comunicatul inițial, împotriva celor 3 bărbați s-a reținut și infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar ca urmare a emiterii certificatului medico-legal, s-a dispus reținerea, iar în cursul zilei de mâine vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

Putem trage două concluzii preliminare, raportându-ne strict la informațiile publice din acest caz:
1. Ori ofițerul desemnat la conducerea unității a coordonat și îndrumat prost polițiștii care au efectuat actele premergătoare și celelalte acte de urmărire penală și nu a anunțat procurorul despre întreg contextul și probatoriul existent;
2. Ori procurorul de serviciu, care era acasă, a fost prea comod să confirme continuarea urmăririi penale față de suspecți și să susțină măsura reținerii pentru ca ulterior să meargă pe propunerea de arestare sau control judiciar; 

Vezi mai puţin

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img