marți, 23 aprilie, 2024

Sindicatul Europol: Drogat și băut, a fost prins de polițiști

Distribuie:

Publicat:

"Colegii noștri, Daniel și Adrian din cadrul IPJ Dolj- Biroul Rutier Craiova sunt cei care au pus capăt aventurii teribiliste a unui bărbat de 43 de ani, urmărit internațional de autoritățile italiene, care se întorcea de la cazino la volanul unui autoturism, refuzând să oprească la semnalul polițiștilor.

Văzând că aventurierul nu a oprit la semnalul regulamentar, colegii noștri au pornit în trombă după el pe străzile municipiului Craiova. Acesta a fost interceptat și blocat la scurt timp de polițiști, declarând acestora o identitate falsă, cea a fratelui său, însă minciuna acestuia nu a funcționat.

A fost condus la sediul Biroului Rutier pentru continuarea cercetărilor, unde a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat că a consumat cocaină și totodată, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus de îndată la o unitate spitalicească din Craiova pentru recoltarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei, cât și a cantității de substanțe psihoactive pe care a consumat-o.

În acest moment a fost emisă ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 ore pe numele acestuia, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe.

În această perioadă va avea timp de reflecție asupra faptelor sale, care nu i-au adus decât o noapte gratuită la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Craiova, urmând a se dispune apoi măsuri în consecință.

Îi felicităm încă o dată pe colegii noștri pentru profesionalismul de care au dat dovadă, aceștia nefiind la prima "abatere" de acest gen. "

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img