sâmbătă, 20 aprilie, 2024

SOV : Domnii Liiceanu si Cartarescu s-au dovedit, prin samavolnicia comisa, a fi cu mult sub autorii pe care i-au contestat

Distribuie:

Publicat:

Sorin Ovidiu Vintu, aflat in Penitenciarul Rahova, unde isi executa pedeapsa de sase ani si doua luni primita in dosarul legat de falimentarea companiei Petromservice, a comentat, in stilul sau propriu, scandalul de la targul de carte Gaudeamus, cand mai multe personalitati din lumea culturala, printre care Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarescu, au contestat lansarea cartilor fostului premier Adrian Nastase si a lui Dan Voiculescu.

"Am citit cu mare atentie Biblia, Coranul, Talmudul, Patristica (atat cat am gasit), cu multa greutate si cu dictionare la indemana, vedele in limba franceza, istoria religiilor a lui Eliade, esenta crestinismului ale lui Feuerbach, istoria crestinismului a lui George Ory si multe ale lucrari care tin de domeniul religios, in ciuda faptului ca sunt un ateu ireversibil. De peste tot am invatat cate putin.

Am citit Mein Kampf pentru a intelege resorturile celui mai detestat personaj din istoria contemporana. Am citit ce s-a tradus din operele lui Marx si din cele ale lui Marx si Engels, materialism si empiriocriticism a lui Lenin, in ciuda faptului ca am fost crescut de o mama fanatic sustinatoare a lui Zelea Codreanu si provenita dintr-o familie care a dat un prefect la Vaslui si un primar general in Capitala pe timpul rebeliunii legionare. Si din acele carti am invatat cate ceva.

Nu este carte, bai generatie, din care sa nu inveti ceva nou, indiferent cat de detestat este cel care a scris-o si indiferent de convingerile pe care le ai. Boicotul unei carti este un act de vandalism spiritual. Domnii Liiceanu si Cartarescu s-au dovedit, prin samavolnicia comisa, a fi cu mult sub autorii pe care i-au contestat.

Daca pentru Adrian Nastase am un profund respect cultural si social, pe Dan Voiculescu il situez in primele 10 locuri ale antipatiilor mele. In ciuda acestui fapt, sunt convins ca a citi o carte scrisa de un personaj care provoaca atatea patimi si atata frica in cele mai diverse zone ale societatii romanesti, nu poate fi altceva decat un util si necesar exercitiu de cunoastere.

Domnii Liiceanu si Cartarescu vin si cu explicatia atitudinii lor, dand dovada de o totala necunoastere a valorilor pe care sustin ca le promoveaza (pe indivizi de genul acesta ii consider nu doar ticalosi si ipocriti, ci si idioti)
– Dom’le, cum sa dai voie unor puscariasi sa-si tipareasca lucrarile?

Iata, bai generatie, de ce i-am facut ticalosi ipocriti si idioti pe cei doi, si te las pe tine sa decizi daca am sau nu dreptate.

1. Ticalosi – In timp ce Voiculescu si Nastase au fost bagati la puscarie pentru ca s-au opus vehement ascensiunii si mentinerii la putere a celui care ti-a vandut tara puterilor straine, Liiceanu si Cartarescu se intreceau in a-l tamaia, a-l promova si a-l apara, lingandu-i voluptuos pingelele, in asteptarea unor foloase personale.

2. Ipocriti – Daca Voiculescu sau Nastase ar descoperi leacul unei boli incurabile, iar cei doi sicofanti ai lui Basescu ar suferi de aceasta boala, ar refuza leacul pe motiv de puscarie?

3. Idioti – Cand locuitorii unei cetati lezau prin ceva comunitatea, acestia erau, in functie de gravitatea leziunii, fie condamnati la moarte, fie bagati in puscarie, fie alungati din cetate, pierzandu-si astfel calitatea de locuitori ai cetatii, adica de cetateni. Voiculescu si Nastase au fost bagati la puscarie, dar nu alungati din cetate. Dupa ce si-au ispasit condamnarea, ei au fost acceptati in continuare ca locuitori ai cetatii, si nimeni nu mai are dreptul sa le conteste participarea la treburile ei.

Nu pun aici in discutie corectitudinea condamnarilor lor. Habar n-am daca au fost condamnati in mod corect sau incorect, daca au fost sau nu probe reale in dosarele solutionate de instante. Dar ceea ce stiu sigur este faptul ca amandoi au fost condamnati la ordinal lui Basescu, iar asta ridica mari semne de intrebare asupra deciziilor de condamnare.

Finalizez prin a spune ca raspunsul la intrebarea – Pe cine judecam, opera sau omul?, a fost dat cu mult timp in urma de ganditori autentici, ganditori pe care cei doi nu i-au parcurs, ocupati fiind cu linsul si la alte pingele.

Judecam opera, generatie!
Marcel Aymé, este in continuare citit si gustat de intelectualitatea franceza in ciuda colaborationismului lui cu armata lui Hitler.

In ceea ce priveste boicotul editurii RAO, sunt de acord. Aceasta editura (una dintre cele mai importante si utile prin calitatea titlurilor pe care le editeaza) si-a permis sa surclaseze celebra editura a lui Gabriel Liiceanu. Impardonabil! Patronul de la RAO trebuie arestat neintarziat iar editura desfiintata. Gabriel Liiceanu, cu toate bubele lui, trebuie totusi sa manance", a scris Vintu, pe contul sau de Facebook.

Pe aceeași temă

Articolul precedent
Articolul următor

Cele mai citite

spot_img