vineri, 26 aprilie, 2024

Spitalul Municipal de Urgenta “Elena Beldiman” Barlad: În atenția pacienților care se adresează Ambulatoriul Integrat!!

Distribuie:

Publicat:

În atenția pacienților care se adresează Ambulatoriul Integrat!!

În vederea eficientizării activității din cadrul Biroului de internari vă aducem la cunoștință că începând cu data de 1 mai 2022, intervalul orar pentru efectuarea programărilor telefonice pentru consultațiile din cadrul Ambulatoriul integrat va fi în intervalul 10-13, in fiecare zi, de Luni până Vineri, la Fisierul Ambulatoriului Integrat la următorul număr de telefon: Centrala: 0235/416.440, Telefon mobil 0756.152.332).

In vederea obtinerii unei programari, pacientul se poate adresa si direct la Fisierul Ambulatoriului in intervalul orar 13-15.

Actele necesare pe care trebuie să le aveți asupra dumneavoastră în ziua in care va prezentati in vederea efectuării consultului de specialitate sau investigației, sunt:

– Bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic specialist

– Cardul de sănătate sau alt document care dovedește calitatea de asigurat

– Act de identitate sau pentru copii certificatul de naștere

Pentru eliberarea concediului medical – adeverință cu menționarea numărului de zile de concediu medical de care a beneficiat salariatul în ultimele 12 luni.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img