sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Starea de alerta va fi prelungita: pronosticul ministrului Sanatatii, Nelu Tataru

Distribuie:

Publicat:

După starea de urgență, România a intrat din 15 mai în stare de alertă pentru 30 de zile. Pe 15 iunie, starea de alertă se termina și odată cu ea toate restricțiile și amenzile dispar. Însă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat duminică seara, la B1TV, că este greu de crezut că din 15 iunie va fi libertate totală și că în opinia sa va fi prelungită starea de alertă. „Nu cred că situația va fi astfel încât să nu prelungim starea de alertă”, a spus ministru. El a precizat că se bazează pe numărul noi de cazuri care apar zilnic și că „încă apar focare noi, ca la spitalul din Slatina”, a declarat Nelu Tătaru.

"Din 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluţia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deşi mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere şi evoluţia, focarele noi şi faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru, duminică seara, într-o intervenţie telefonică la B1TV.

El a reafirmat că transmiterea intracomunitară a SARS-Cov-2 va continua, în România, şi pe parcursul acestei veri.

"Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virusul nu dispare deodată. (…) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafeţele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau şi până acum. Această transmitere pe suprafeţe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”, a adăugat Tătaru.

El a menţionat că speră ca măsurile de relaxare să fie însoţite de respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului, "tocmai pentru a putea ajunge cât mai curând la acea viaţă cvasi-normală de la sfârşitul lui iulie – începutul lui august”.

La secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 mai mulți pacienți, potrivit unui comunicat transmis, duminică, de managerul unităţii spitaliceşti, Cătălin Rotea. De asemenea, la Neurologia Spitalului de Urgență Drobeta Turnu Severin au fost confirmate 12 persoane cu Covid-19. Este vorba despre 9 cadre medicale și 3 pacienţi.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img