vineri, 19 aprilie, 2024

Statele Unite elimina masca in aer liber pentru vaccinati

Distribuie:

Publicat:

Americanii vaccinaţi împotriva maladiei COVID-19 nu vor mai trebui să poarte măşti sanitare în exterior decât atunci când se vor afla în interiorul unor grupuri mari de persoane, au anunţat marţi autorităţile sanitare din Statele Unite, informează AFP.

"Dacă sunteţi vaccinaţi cu schema completă şi vreţi să participaţi la o mică reuniune alături de oameni care sunt vaccinaţi şi alţii care sunt nevaccinaţi (…), datele ştiinţifice arată (…) că puteţi să faceţi acest lucru în deplină siguranţă, fără mască sanitară", a declarat Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală americană din domeniul sănătăţii publice.

"În schimb, continuăm să recomandăm purtarea măştii în timpul activităţilor şi în spaţiile care sunt foarte frecventate, precum stadioane pline sau la concerte", a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img