vineri, 29 martie, 2024

Statele Unite trebuie să pună capăt reţinerii migranţilor, separării copiilor (ONU)

Distribuie:

Publicat:

Naţiunile Unite au cerut marţi Statelor Unite să pună capăt reţinerii familiilor de migranţi fără forme legale şi separării copiilor la graniţa de sud, declarând că aceste acţiuni contravin legii, informează Reuters.
    
"Statele Unite trebuie să oprească imediat această practică de a separa familii şi să pună capăt criminalizării a ceea ce ar trebui să fie cel mult o infracţiune administrativă – aceea de intrare sau şedere ilegală în SUA", a declarat purtătoarea de cuvânt a ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani, într-un briefing la Geneva.
    
Cei mai mulţi care trec frontiera de sud a Statelor Unite sunt din Guatemala, Honduras şi El Salvador, unde violenţa scăpată de sub control le-ar da dreptul la protecţie internaţională, a notat la rândul său purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU pentru refugiaţi, William Spindler, adăugând că "detenţia ar trebui să fie ultima soluţie".AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img