vineri, 29 martie, 2024

Statul spune ca o familie cu 2 copii poate trai rezonabil cu 2.600 lei/ luna. Cum a calculat

Distribuie:

Publicat:

Expertii in economie au criticat calculul facut de autoritati, care sustin ca in Romania o familie cu doi copii poate trai rezonabil la oras cu 2.600 de lei.

Specialistii spun ca aceasta valoare a cosului minim este nerealista, iar romanii le dau dreptate. Inclusiv seful Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii – institutie care a furnizat datele pe baza carora s-au facut aceste calcule – bate acum in retragere.

Valoarea cosului minim a fost stabilita de Comisia de Insolventa la Nivel Central, o institutie a statului, pe baza unui studiu facut de specialisti de la Ministerul Muncii, Academia Romana, Comisia Nationala de Prognoza, Institutul National de Statistica si Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor.

Calculele au fost realizate pentru o familie cu doi copii, care isi declara falimentul personal. Dupa ce le sunt esalonate datoriile, cei patru pot trai rezonabil intr-o luna cu 2.600 de lei – daca locuiesc la oras.

Din aceasta suma, cel mai mult se duce pe mancare – putin peste o mie de lei. In opinia specialistilor, o familie cu doi copii da pentru sanatate doar 132 de lei pe luna, iar pentru educatie si recreere putin peste 50 de lei.

In realitate insa lucrurile stau altfel. Sa luam, de pilda, exemplul unei familii din Constanta.

Reporter: 53,4 lei pe luna sunt suficienti pentru educatie? 
Mama: Pai, 50 este meditatia pe saptamana la engleza, la un copil. Pe saptamana, nu pe luna.

Cand vine vorba despre cheltuielile pentru locuinta, cel mai probabil, cei care au facut calculele au considerat ca toti romanii sunt proprietari. Costul lunar pentru locuinta este de 405,4 lei, iar in Constanta o chirie medie este de 250 de euro, pentru un apartament cu doua camere.

Documentul stabileste si valoarea cosului minim pentru o familie cu doi copii care locuieste in mediul rural. 
Potrivit calculelor, oamenii ar trebui sa traiasca rezonabil cu 2.100 de lei pe luna, iar in cazul lor costurile cu locuinta ar fi de numai 260 de lei.

“200 si cu 250 deja sunt 450 de lei numai facturile”, arata calculele.

“Din gura e usor sa zici, dar pana ce nu ajungi… Sa vina un parlamentar din ala sa stea o saptamana la tara sa vada si el cum se traieste, sa aiba si el o limita”, spune o proprietara din mediul rural.

Valoarea cosului minim – publicata in Monitorul Oficial – este considerata nerealista si de specialisti.

Oana Paun, profesor economie: “Cum dracului au calculat de le-a iesit asa ceva?!”

Liviu Deceanu, specialist economie politica: ″In opinia noastra, suma nu este realista, este evident ceva facut din pix, dar practica va arata daca in Romania in 2019 se poate trai in acest fel. Noi credem ca nu.”

Catalin Zamfir este directorul Institutului National de Cercetare a Calitatii Vietii. Valoarea cosului minim a fost stabilita si pe baza datelor furnizate de specialistii institutiei conduse de el. Zamfir este de parere ca undeva s-a facut o greseala si ca o familie cu doi copii nu se poate descurca in Romania cu acesti bani. Ca sa inteleaga, a cerut explicatii de la subordonati.

Catalin Zamfir, director INCCV: ”Noi am detaliat in studiu, acum eu nu stiu ce s-a trecut in Monitorul Oficial?…”

In toamna anului trecut, expertii de la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii si de la o fundatie au calculat insa ca o familie cu doi copii are nevoie de 6.762 de lei ca sa traiasca decent in Romania.

Stefan Guga, expert economic: “Diferenta fata de ce am facut noi este foarte mare, cosul nostru este de vreo doua ori si jumatate mai mare. Noi nu stim daca ne uitam pe acel tabel cum s-a ajuns la acele sume, in opinia mea este un cos mai vechi care a fost actualizat de cei de la ICCV.”

Reprezentantii Comisiei de Insolventa sustin ca valoarea cosului minim inclusa de ei in decizia publicata in Monitorul Oficial a fost calculata tinand cont de salariul minim pe economie si de rata inflatiei la 1 ianuarie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img