joi, 28 martie, 2024

Steaua vs. Sparta Praga,scor 2-0

Distribuie:

Publicat:

Steaua s-a calificat in play-off-ul Ligii Campionilor dupa ce a trecut in turul III al preliminariilor de Sparta Praga.

Dupa 1-1 in turul din Cehia, vicecampioana Romaniei s-a impus cu scorul de 2-0 pe National Arena si si-a asigurat prezenta in grupele cupelor europene.

Nicusor Stanciu a fost omul meciului, el marcand doua goluri superbe, cu suturi din afara careului.

Intalnirea de la Bucuresti a inceput intr-o nota de echilibru, cu stelistii incercand o serie de atacuri neconvingatoare si cu oaspetii preferand sa astepte, desi la scorul din meciul tur ei erau cei eliminati.

Stanciu l-a testat pe Bicik cu doua suturi anemice, iar Nita a fost si el pus la treaba de Konate.

Ocaziile au continuat sa apara la cele doua porti, insa, pana la urma, “decarul” Stelei a fost cel care a rupt echilibrul. In minutul 31, Nicusor Stanciu a sutat fabulos, de la aproximativ 20 de metri, fara preluare, si a inscris un gol de generic.

Cinci minute mai tarziu, Tamas l-a vazut iesit din poarta pe portarul Spartei si a sutat de la jumatatea terenului, insa balonul a refuzat sa intre in plasa, lovind in schimb transversala.

Pana la finalul primei reprize, oaspetii au avut si ei o ocazie foarte mare, Golubovic respingand de pe linia portii, iar tusierul anuland corect un gol pentru offside.

Repriza secunda a debutat cu o sansa mare a lui Hamroun, pentru ca apoi Sparta sa ramana in 10 jucatori dupa ce Brabec a primit al doilea cartonas galben.

Stanciu si-a desavarsit seara cu un al doilea gol inscris dupa o ora de joc. Tamas a combinat cu Achim si apoi a pasat pentru Stanciu, care a marcat cu un sut de la marginea careului.

Calificarea in play-off-ul Champions League ii asigura Stelei un bonus de 3 milioane de euro si prezenta garantata in grupele Europa League.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img